Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Concordia Chiajna se joacă azi
Pe Stadionul Municipal din Sf. Gheorghe, astăzi, începând cu ora 18.00, se dispută partida dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe și Concordia Chiajna, contând pentru etapa a opta a play-out-ului Ligii I, prima a returului.
Formația noastră, antrenată de către Eugen Neagoe, este singura neînvinsă din grupa pentru evitarea retrogradării. Sepsi OSK vine după eclatanta victorie cu Dinamo, 2-0 runda anterioară, însă emoțiile retrogradării încă rămân, deoarece echipa nu își permite pași greșiți.
Stadionul, ca la toate meciurile alb-roșiilor de pe teren propriu, se anunță plin.
Astăzi este o zi specială și pentru antrenorul cu portarii Dumitru Stîngaciu, pe 7 mai fiind ziua în care, în urmă cu 32 de ani, participa la cel mai mare succes din istorie al fotbalului european. În lotul Stelei, rezervă a celebrului portar Helmuth Duckadam, Stîngaciu participa la cucerirea Cupei Campionilor Europeni, după o finală apoteotică împotriva celor de la FC Barcelona, câștigată la Sevilla, la loviturile de departajare, cu 2-0.
Cristian Frisk