(Update) Sepsi OSK pierde dramatic încă două puncte pe propriul teren
În partida care a deschis etapa a 22-a din Liga 1, Sepsi OSK a remizat pe propriul teren, 3-3 cu Poli Iași. Astfel, ca și în partida anterioară disputată la Sf.Gheorghe, echipa noastră a fost egalată după ce a avut un avantaj de două goluri la pauză.
Partida a început practic de la scorul de 1-0 în favoarea oaspeților. D.Vega a șutat puternic la aproximativ 20 de metri și a deschis scorul încă din minutul 2. Apoi, în minutul 5, Onea a avut o bună ocazie, același D.Vega punându-l în situția de a marca cu o pasă subtilă pe colegul său.
După acest început favorabil al ieșenilor jocul s-a echilibrat și în mintul 17 Petrila a insistat la un balon, a încercat să centreze și Onea s-a opus cu brațul, astfel că centralul a acordat lovitură de la 11 metri pentru Sepsi OSK, pe care Fülöp L. a transformat-o cu ceva emoții. Abia reluată partida de la centru, Golofca a centrat perfect și Safranko a adus-o pe Sepsi OSK în avantaj.
Până la pauză elevii lui Leo Grozavu au mai marcat o dată. În minutul 42, Deligiannidis l-a găsit bine pe Golofca care a șutat spectaculos pentru 3-1, balonul lovind bara transversală înainte de a ricoșa în poartă. Astfel, Sepsi OSK a intrat la cabine pentru pauză cu un avantaj de două goluri.
Partea secundă a început cu ocazia lui Safranko, lovitura acestuia de cap fiind respinsă de Brînză. În minutul 65, Achahbar a mai avut o ocazie în contul lui Sepsi OSK, după care Poli Iași a preluat inițiativa, oaspeții instalându-se în jumătatea de teren a echipei noastre. Insistența lor a dat roade și, abia intratul pe teren, Calcan, a redus diferența, pentru ca lovitura de grație să-i aparțină lui Gaitan în al cincilea minut de prelungire.
Liga 1, Etapa a 22-a
Sepsi OSK-Poli-Iași 3-3(3-1)
Stadion: Municipal (Sfântu Gheorghe)
Arbitru: George Găman, Asistenți: Adrian Popescu, Ferencz Tunyogi, Observator: Sajtos László
Au marcat: Fülöp L.(17’-penalty), Safranko(19’), Golofca(42’)-D.Vega(2’), Calcan(77’), Gaitan(90’+5)
Cartonașe galbene: Safranko(63’), Eder Gonzales(76’), Ștefănescu(89’), Fejér(90’+1) -Onea(16’), Passaglia(25’), Bușu(87’), Vega(89’)
Sepsi: Fejér - Deligiannidis, Bouhenna, Ninaj, M. Ștefănescu – Achahbar(Nouvier 71’), Eder Gonzales, L. Fülöp – Golofca(Dumiter 75’), Safranko, Petrila(Tamás 46’). Antrenor: Leo Grozavu
Poli Iași: Brînză - Onea, R. Popa, Mihalache, Bușu – Moisa(Vanzo 1’, Zajmovic 64’), Gaitan, Passaglia – Popadiuc(Calcan 73’), D.Vega, D. Flores(Baxevanos 65’). Antrenor: Andrei Cristea.
Marius Raczek