Sepsi OSK a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în finala Cupei României
Deși începutul de partidă a fost favorabil oaspeților, Sepsi OSK s-a impus într-o manieră categorică în prima manșă din semifinalele Cupei României, învingând pe Poli Iași cu 5-1.
Partida a început cum nu se poate mai rău pentru Sepsi OSK. La un corner al oaspeților, chiar în minutul 5, Celea l-a faultat pe Klimavicius în careu și arbitrul a acordat penalty. A transformat Cristea, cu un șut în dreapta porții lui Niczuly, iar trupa lui Mircea Rednic conducea cu 1-0. Mai mult, pentru proteste, antrenorul echipei noastre, Leo Grozavu a primit cartonaș roșu.
Au urmat două ocazii bune pentru Sepsi OSK, ambele irosite de Fülöp Lóránd. La prima, șutul jucătorului nostru a trecut pe lângă poarta apărată de Rusu, apoi, din reluarea cu capul, balonul a lovit bara, centrarea aparținând lui Ștefan. Avea să vină, însă, egalarea în minutul 25, când Achahbar a șutat din marginea careului în colțul porții ieșene.
Repriza secundă s-a reluat de la scorul de 1-1, iar elevii lui Leo Grozavu, trimis încă din prima parte a jocului în tribună, au avut nevoie de 12 minute pentru a marca și a trece în avantaj. Fülöp István a centrat dintr-un corner, perfect, pentru fratele său, Fülöp Lóránd, care a reluat cu capul, învingându-l pe Rusu.
După ocaziile avute de Fülöp István, Safranko și bara lui Karanovic, a venit desprinderea, în minutul 75 cu golul marcat de Achahbar, care astfel a realizat dubla personală și a deschis seria următoarelor reușite pentru echipa noastră. Scorul a luat proporții prin reușitele semnate, pe rând, de Carnat și Karanovic.
Prin victoria cu rezultatul de 5-1, Sepsi OSK este foarte aproape de a realiza cea mai mare performanță din istoria clubului și anume, calificarea în finala Cupei României.
Semifinalele Cupei României, manșa tur
Sepsi OSK-Poli Iași 5-1 (1-1)
Au marcat: Achahbar(25’,75’), Fülöp L.(52’), Carnat(79’), Karanovic(86’) respectiv Cristea(5’)
Sepsi OSK: Niczuly - Carnat, Bouhenna, Celea, Ștefan – Velev (Fülöp I. 46’, Popescu 68’), Vașvari -Fülöp L., Achahbar (Kovács 85’), M. Ștefănescu – Safranko (Karanovic 67’)
Antrenor: Leo Grozavu
Poli Iași: R. Rusu - Rodny Lopes, Klimavicius, Mihalache, Onea – Popadiuc(Platini 46), De Iriondo(Șerban 66’), Bourama, Horsia(Grădinaru 46) – Chacana(Omoh 57), Cristea(Luckasen 59)
Antrenor: Mircea Rednic
Sursa foto - Facebook, @osksepsi