SPORT 23 august 2018

Scurt istoric CSM Sf. Gheorghe

de Covasna Media | 1338 vizualizări

Clubul Sportiv Municipal Sf. Gheorghe a luat ființă în anul 1973, actul oficial de naștere fiind semnat pe data de 27 octombrie a acelui an. Denumirea inițială a fost Oltul, modificată apoi în CS Muncitoresc. Clubul s-a format prin preluarea vechilor secții de fotbal și handbal feminin de la AS Textila, precum și a celei de lupte libere de la AS Autosport.

În 1981 au mai fost organizate secții de atletism, tenis și handbal masculin, iar din 1999 funcționează și secția de gimnastică. Inițial, clubul a activat în sistemul Comitetului Național de Educație Fizică și Sport, după care, din 1990 a intrat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.

Cele mai prodigioase secții ale clubului, de-a lungul vremii, au fost, fără îndoială, cele de handbal feminin, lupte și atletism. Pe semicercuri s-au remarcat o serie de jucătoare valoroase care au activat în echipa națională a României, iar la sporturile individuale, unitatea covăsneană a furnizat permanent campioni naționali, balcanici, europeni sau mondiali.

Galeria președinților care au condus CSM Sf. Gheorghe include nume sonore pe palierul sportului covăsnean precum János Vass, Mihály Lazăr, István Farkas, Carol Șanta, Sever Rădăcuță, Mircea Boriceanu, Győző Ferencz, Horea Banea, István Frenko și mulți alții.

Cristian Frisk

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.