SPORT 4 iulie 2018

România va găzdui Campionatele Europene de triatlon în 2019

de Covasna Media | 179 vizualizări
Sursa foto - Facebook @frtri
Sursa foto - Facebook @frtri

Conform unui anunț al Federației Române de Triatlon, țara noastră va găzdui, anul viitor, Campionatele Europene de triatlon multisport, la Tg. Mureș, în județul Mureș.

“Continuăm eforturile de a aduce competițiile de prim rang în România și, după succesul organizării Campionatelor Mondiale de Winter Triathlon din acest an, la Cheile Grădiștei, Federația Europeană de Triatlon (ETU) acordă găzduirea, în premieră națională, a Campionatelor Europene de Triatlon Multisport. Avem atât infrastructura, cât și competitivitatea necesară pentru a organiza aceste evenimente și mizăm și pe un aflux turistic important, pentru Târgu Mureș”, a declarat Péter Klosz, Președintele Federației Române de Triatlon.

Disciplinele care își vor desemna campionii europeni anul viitor, în România, sunt: Duatlon – sprint și standard, Aquathlon – înot și alergare, Cross Triatlon – înot, mountain-bike și alergare, Cross Duatlon – alergare și mountain-bike, Middle Distance Triathlon – jumătate din distanța Ironman și Aquabike – înot și ciclism.

Competiția va avea un impact important în adopția sportului din regiune, dar și în turism, iar 3.000 de sportivi din 30 de țări sunt așteptați la startul campionatelor.

Municipalitatea Tîrgu Mureș este principalul partener al acestui eveniment.

“Am primit cu deosebită încântare vestea că Federația Europeană de Triatlon a atribuit Târgu-Mureșului organizarea celui mai grandios eveniment sportiv ce a avut loc vreodată în municipiul nostru. Faptul că acest for a votat, în unanimitate, ca Târgu-Mureșul să fie gazda Festivalului Multisport din 2019 demonstrează, încă o dată, dacă mai era cazul, că eforturile Primăriei și ale oamenilor implicați în fenomenul sportiv nu au fost în zadar. Modernizarea continuă a bazelor sportive din oraș și experiența acumulată de echipa de organizare de aici de-a lungul ultimilor ani ne fac încrezători că vom reuși să ne achităm cu brio de cea mai mare provocare sportivă la care suntem “supuși”. Primăria Târgu-Mureș a fost și va rămâne un partener de nădejde al sportului, considerându-l unul dintre obiectivele prioritare pentru dezvoltarea societății”, afirmă Primarul Târgu-Mureș, Dr. Dorin Florea.

Fondată în 2013 și finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului din 2014, federația a organizat, în România, cinci cupe europene, două campionate balcanice, trei campionate europene și un campionat mondial. Prin programele de dezvoltare și școlarizare, România dispune, în prezent, de 18 antrenori cu licență ITU (International Triathlon Union) și 28 de arbitri internaționali.

Federația Română de Triatlon a primit distincția “Cea mai bună federație în curs de dezvoltare”, la gala anuală organizată în Moscova de către European Triathlon Union (ETU).

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.