SPORT 9 octombrie 2017

Procurorii anticorupție au descoperit o conspirație împotriva Sepsi OSK Sf. Gheorghe

de Covasna Media | 2380 vizualizări

De când fotbalul a devenit un element social de mare vizibilitate, adică din secolul trecut, se tot aud, prin culise, diverse ”legende” cu privire la mituirea arbitrilor care, în acest fel, să favorizeze o echipă sau alta întru obținerea victoriei. Multe dintre aceste vorbe rămân la stadiul respectiv, neputând fi probate.

Acum însă, mijloacele moderne de supraveghere, acceptate de către instanțele judecătorești, permit organelor abilitate să strângă mai repede și mai ușor dovezi clare, pe care apoi să le folosească pentru stabilirea dreptății. A făcut vâlvă, săptămâna trecută, cazul în care mai multe persoane au fost acuzate și chiar s-au luat măsuri împotriva lor. Totul pleacă de la un meci pe care Sepsi OSK Sf. Gheorghe l-a câștigat în liga secundă, în luna mai, la Suceava, împotriva Forestei locale, cu scorul de 4-2. La ”indirectă” se pare că a venit UTA Bătrâna Doamnă Arad, la acel moment contracandidată a noastră la promovare.

Iată ce spune site-ul liga2.ro, pe marginea acestui caz:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a remis astăzi, 5 octombrie 2017, un comunicat de presă în care anunţă "punerea în mişcare a acţiunii penale" împotriva a patru persoane, printre care doi oficiali ai echipei arădene.

Acţiunea vine ca rezultat a unei descinderi a poliţiştilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), coordonaţi de procurori de pe lângă Parchetul Tribunalului Bucureşti, la finalul lunii iunie 2017, la Arad, la sediul clubului de fotbal UTA Bătrâna Doamnă, cât şi acasă la Claudiu Drăgan, director de competiţii al formaţiei UTA, la Chişineu-Criş. Claudiu Drăgan este fost atacant al echipelor UTA, Progresul, U Craiova, Jiul, FC Argeş, Dinamo, cu acesta din urmă câştigând titlul de campion al României.

Claudiu Baboia, Claudiu Drăgan, Dorin Stana şi Ionuţ Vlădulescu sunt acuzaţi de dare de mită şi complicitate la dare de mită pentru fapte comise în data de 19 mai 2017 în interesul echipei UTA Bătrâna Doamnă. Aceştia ar fi dat mită într-un hotel din Suceava, suma de 13.500 lei, arbitrului partidei Foresta Suceava - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, aceasta din urmă echipă fiind contracandidata la promovare a UTA-ei în sezonul trecut al Ligii 2.

La vremea respectivă, când conducătorii arădeni Claudiu Drăgan, Codru Grădinariu şi Florian Voinea au fost ridicaţi de poliţişti pentru a fi interogaţi, Liga2.ro a suspectat că motivul ar fi implicarea în meciul Foresta - Sepsi. Conducătorii cluburilor Foresta şi Sepsi au spus la vremea respectivă că nu ştiu nimic, aceştia fiind suspectaţi că i-ar fi pârât pe utişti la DNA pentru fapte de corupţie.

"Nu cred aşa ceva. Nici nu se discută, e o prostie. Nu suntem genul de oameni care să ne plângem. Noi ne facem treaba noastră şi nu ne interesează celelalte echipe. Cel puţin, eu nu ştiu despre ce e vorba, şi, sincer vă spun, fără mine nu cred că cineva poate să facă chestii dintr-astea. De la noi nu s-a pornit, 1000 la sută vă garantez. Nu suntem genul care să mergem şi să arătăm cu degetul către alţi. Noi am promovat, suntem fericiţi şi nu ne interesează ce au făcut alţii", spunea, pentru Liga2.ro, preşedintele clubului Sepsi, László Diószegi.

”Doamne fereşte! E prima dată când aud aşa ceva. Nu pot să cred. Vă spun sincer, oriunde pot să afirm chestia asta, nu am primit niciun leu de la nimeni. Nu ne-a ajutat nimeni. De patru luni de zile nu am primit un leu de la nimeni. Am făcut totul cu bani de acasă, banii mei proprii, ne-am dus în deplasări vai de capul nostru, numai noi ştim cum. (..) Dacă am fi primit nişte bani la meciul cu UTA, ne-am fi plătit datoriile”, a comentat la vremea respectivă, pentru Liga2.ro, preşedintele Forestei, Andrei Ciutac.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe a câștigat meciul incriminat cu scorul de 4-2, continuându-și drumul către primul eșalon.

 

Comunicatul integral al Parchetului de pe lângă Tribunalul București este redat mai jos.

„În cursul anului 2017, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de următorii inculpați:

— Baboia Claudiu-Gabriel, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită;

— Drăgan Claudiu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită;

— Stana Dorin, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită;

— Vlădulescu Ionuț-Gabriel, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită;

Din actele de urmărire penală efectuate până la momentul actual, a reieșit faptul că, la data de 19.05.2017, în interesul Asociației Club Sportiv UTA Bătrana Doamnă ARAD, într-un hotel din mun. Suceava, Vlădulescu Ionuț Gabriel i-a remis suma de 13.500 de lei, promisă anterior, arbitrului partidei de fotbal Foresta Suceava — Sepsi Sf. Gheorghe, pentru a favoriza prima echipă (la momentul respectiv UTA Bătrana Doamnă ARAD și Sepsi Sf. Gheorghe erau contracandidate în Liga a II-a pentru promovarea directă în Liga I).

La realizarea acestui demers au contribuit și inculpații Drăgan Claudiu și Stana Dorin, director sportiv, respectiv secretar în cadrul Asociației Club Sportiv UTA Bătrana Doamnă ARAD, în timp ce inculpatul Baboia Claudiu-Gabriel, secretar al Asociației Municipale de Fotbal București, a intermediat contactul dintre arbitrul în cauză și Vlădulescu Ionuț Gabriel.

De asemenea, la data de 02.06.2017, inculpatul Baboia Claudiu-Gabriel i-a oferit suma de 3000 de lei arbitrului partidei de fotbal Progresul Spartac — ACS Regal, din Liga a IV-a, pentru a favoriza prima echipă, iar ulterior i-a remis suma de 1000 de lei.

Prin ordonanța procurorului din data de 04.10.2017 s-a dispus reținerea inculpatului Baboia Claudiu Gabriel, iar la data de 05.10.2017 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului Baboia Claudiu Gabriel pe o durată de 30 de zile.

Față de inculpații Drăgan Claudiu și Vlădulescu Ionuț-Gabriel s-a dispus în cauză măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Activitatea de urmărire penală este continuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală Anticorupție.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul instituțional al Federației Române de Fotbal — Departamentul Integritate și Antifraudă.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII CU PUBLICUL DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI”

Pentru noi rămâne însă o dilemă ce s-a întâmplat cu banii respectivi, 13 500 de lei, remiși brigăzii conduse de către bucureșteanul Horia Mladinovici, în condițiile în care Sepsi OSK a câștigat totuși partida, chiar cu un presupus arbitraj împotrivă. De asemenea, numele cavalerilor fluierului nu sunt implicate, cel puțin pentru moment, în această anchetă.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.