SPORT 2 iulie 2019

Naționala feminină de baschet U18 în cantonament la Sf. Gheorghe

de Covasna Media | 727 vizualizări
Sursa foto - frbaschet.ro
Sursa foto - frbaschet.ro

Reprezentativa feminină U18 a României se află în plină campanie de pregătire la Sf. Gheorghe, locație care s-a transformat de mai multe zile într-un adevărat cartier general pentru lotul tricolor pregătit de antrenorii Nedeljko Lazic și Marian Cernea.

Cu „motoarele” turate la maxim, naționala noastră se antrenează intens pentru o comportare notabilă la FIBA U18 Women’s European Championship, Division B, întreceri care se vor derula la Skopje, în perioada 5-14 iulie 2019. Conform programului oficial, “Acvilele” vor debuta peste numai zece zile în prima fază a competiției continentale și vor evolua în cadrul Grupei C, urmând să se confrunte cu selecționatele similare ale Irlandei, Greciei, Slovaciei, Austriei și Macedoniei de Nord. Și pentru a putea realiza o selecție cât mai bună, antrenorul principal Nedeljko Lazic a convocat în cantonamentele de pregatire mai multe sportive, urmând ca până la plecarea spre Skopje să definitiveze lotul oficial de 12 jucatoare.

Mai jos vă prezentăm numele celor 18 sportive care sunt prezente în pregatire la Sf. Gheorghe:

Adina CICIOVAN (Lapi Dej)

Teodora DUMITRU (CSS Târgoviște)

Rebecca LIPOVAN (LPS Satu Mare)

Daria RUSU (CSU Brașov)

Cătălina CRĂCIUNESCU (CSS Alexandria)

Laura BOTA (CSS Alexandria)

Raluca LUNGU (CSS Craiova)

Evelina PETROF (CSS Târgoviște)

Bianca NAN (CSS Sibiu)

Simona CĂTINEAN (CSS Târgoviște)

Ilinca PĂUN (CSS Târgoviște)

Ana Maria POP (Ungaria)

Laura VAIDA (CSS Târgoviște)

Mara MARTANOS (LAPI Dej) 

Daria BOTOROGEANU (CSS Alexandria)

Corina CHIRIAC (LAPI Dej)

Diana IGNAT (CSM Tg. Mureș)

Alexandra MANGRA (ACS Rookies Oradea)

Staff-ul tehnic este format din Nedeljko Lazic (antrenor principal) și Marian Cernea (antrenor secund) și Andreea Goanță (fizioterapeut). 

În urmă cu o săptămână, tricolorele au câștigat ambele partide amicale disputate la Pravets împotriva naționalei similare a Bulgariei (scor 87-65 și 82-77) iar până la plecarea spre Skopje, își continuă seria de antrenamente la Sf. Gheorghe și își vor mai testa forțele cu naționala feminină universitară a României la Târgoviște.

Foto arhivă

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.