Miting al elevilor împotriva reducerii orelor de sport
Cei care au alergat purtau un banner pe care era inscripţionat mesajul „Luaţi mâna de pe orele de sport!” şi pancarte cu „Mens sana in corpore sano”, „Calculator plus McDonald’s nu este egal cu minge de fotbal” şi „NU reduceţi orele de sport”.
Profesorul de educaţie fizică şi sport, Nemes Aron, unul dintre organizatori, a declarat că şi aşa copiii fac în prezent puţină mişcare şi nu există nici spaţii suficiente, iar dacă şi orele de sport se reduc elevii vor fi şi mai puţin interesaţi de sport. În jur de o sută de tineri din municipiul Sfântu-Gheorghe au participat sâmbătă dimineaţa la un miting în pas alergător prin centrul oraşului, pentru a pro testa astfel împotriva propunerii Ministerului Educaţiei de reducere a numărului orelor de educaţie fizică. Cei care au alergat purtau un banner pe care era inscripţionat mesajul „Luaţi mâna de pe orele de sport!” şi pancarte cu „Mens sana in corpore sano”, „Calculator plus McDonald’s nu este egal cu minge de fotbal” şi „NU reduceţi orele de sport”. Profesorul de educaţie fizică şi sport, Nemes Aron, unul dintre organizatori, a declarat că şi aşa copiii fac în prezent puţină mişcare şi nu există nici spaţii suficiente, iar dacă şi orele de sport se reduc elevii vor fi şi mai puţin interesaţi de sport. „După-masa nu se poate să vină la ore de sport, sunt copii care fac naveta din comune, mai sunt ore după-masa. Este foarte puţin o singură oră de sport, în fiecare zi ar trebui să fie, şi dacă se introduc două ore suplimentare după-masa la acestea vor participa numai câţiva care au înclinaţii spre sport şi nu cei care ar trebui (...) probleme sunt în învăţământ, dar cu orele de matematică, de fizică, nu de sport“, a declarat Nemes Aron. În opinia acestuia, măsura propusă de minister este „o aberaţie“, în condiţiile în care orele de sport ar trebui să fie suplimentate, nu reduse. Potrivit acestuia, şi aşa sunt foarte mulţi copii şi tineri care nu fac sport, fac rost de adeverinţe medicale şi lipsesc de la orele de educaţie fizică, iar aceştia ar trebui să fie aduşi spre sport, nu să fie reduse şi mai mult aceste ore. Preşedintele Comisiei de Tineret şi Sport din cadrul Consiliului Local Sfântu-Gheorghe, Mădălin Guruianu, s-a alăturat protestului tinerilor şi a participat personal la miting. „Ca preşedinte al Comisiei de Tineret şi Sport am susţinut această acţiune de protest. Sportul a fost de-a lungul anilor unul dintre cei mai importanţi vectori de imagine pentru România. În aceste momente de criză, consider de-a dreptul aberant ca Ministerul Învăţământului să propună reducerea orelor de sport obligatorii din şcoli. Acestea însem nau până la urmă „abecedarul“ sportului de masă, care la rândul său oferea posibilitatea dezvoltării sportului de performanţă“, a declarat Mădălin Guruianu. Ministerul Educaţiei propune începând de anul viitor o reducere a numărului de ore de sport, fizică sau chimie, astfel că liceeni ar putea avea numai o oră obligatorie de sport pe săptămână, iar programa şcolară va fi redusă la 30 de ore pe săptămână, de la 33 – 34 câte sunt în prezent. Potrivit ministerului, de fapt are loc o regândire a programei pentru acest domeniu, astfel încât elevii să aibă o oră obligatorie, şi încă două incluse în activităţi extracurriculare. Ana Sidon