SPORT 6 iunie 2013

Mesajul lui Gigi Becali, citit de Mihai Stoica: „Am ieșit definitiv și irevocabil din viața publică”

de Covasna Media | 544 vizualizări

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a susținut, astăzi, o conferință de presă, în care a ținut o pledoarie împotriva Stelei, enumerând motivele pentru care echipa nu poate fi suspendată de UEFA din Liga Campionilor.

„Sentința dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este de condamnare a lui Gigi Becali, nu a Stelei. Putea exista și noțiunea de condamnare penală a persoanei juridice, dar fapta penală nu s-a extins la FC Steaua. Banii nu erau ai Stelei, ci erau ai lui Gigi Becali.Ținând cont că nu a fost influențată competiția, pentru că fapta nu a fost concretizată, clubul nu a beneficiat de vreun avantaj. Decizia va fi atacată la CEDO, deci există încă o instanță care se va pronunța”, a precizat Mihai Stoica.

În încheiere, managerul Stelei a citit mesajul pe care Gigi Becali a vrut să îl transmită, din închisoare.

„Am ieșit definitiv și irevocabil din viața publică, așa că vă rog din inimă, pentru cât v-am stat la dispoziție, să-mi acordați un minim respect, pe care cred că îl merit. Lăsați-mi familia în pace, nu o mai pândiți! Nu mă mai hăituiți pe mine, pentru că nu voi mai da nicio declarație. Îi rog din suflet pe realizatorii de emisiuni, pe analiștii politici, pe analiștii sociali, pe politicieni, pe persoanele publice să nu mai comenteze despre mine, dacă se poate. Am o pedeapsă de executat, pe care vreau să o execut conform codurilor de procedură. Probabil, cândva, voi da o explicație, dar o singură dată, pentru toată lumea. Sper și vreau să ajung la concluzia că atât timp cât am stat cu voi am stat cu niște OAMENI care înțeleg cuvântul, nu cu altfel de ființe”, a scris Gigi Becali, mesaj citit de Mihai Stoica din scaunul din care, patronul Stelei obișnuia să susțină declarații, la Palat.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.