SPORT Acum 15 ore, 24 minute

Jucători de la Viitorul Amo Barcani ajung la Academia de fotbal Sepsi OSK

de Ștefania Găvăneci | 1266 vizualizări

Viitorul Amo Barcani a încheiat un parteneriat cu Sepsi OSK, în luna ianuarie a acestui an. Acordul vizează facilitarea accesului sportivilor din cadrul clubului din Barcani la Academia de Fotbal Sepsi OSK, unde vor beneficia de pregătire și de resursele necesare pentru progresul lor sportiv.

Aceste transferuri reprezintă un moment important pentru Viitorul Amo Barcani, iar antrenorul, Sebastian Baciu este mândru de evoluția copiilor din cadrul clubului.

Mă simt minunat în această postură de antrenor. De mic copil am avut acest vis și sunt fericit că am reușit să-l îndeplinesc. Este cu atât mai frumos când vezi că munca și pasiunea aduc roade în dezvoltarea copiilor, atât în joc, cât și în viața de zi cu zi.

Este o mândrie să văd că reușesc să transfer copii la o academie atât de importantă cum este Sepsi OSK”, ne-a spus Sebastian Baciu. 

La patru ani de la înființare, Viitorul Amo Barcani înregistrează primele transferuri către Academia de Fotbal Sepsi OSK. Printre sportivii care fac acest pas se numără Neagovici David, alături de alte cinci jucătoare: Costina Radu - Liga a 2-a, Delia Băilă, Andreea Stroie, Andra Florea și Sara Zavragiu - Categoria U15. 

În ceea ce privește selecția sportivilor pentru transferurile recente, antrenorul a explicat care au fost reperele esențiale.

Criteriile și reperele sportive în urma cărora au fost selecționați jucători s-au bazat pe inteligența în joc, capacitatea fizică, tehnicitatea jucătorului și cel mai important, dorința și determinarea în a deveni fotbalist profesionist.

Avem în vedere și alte transferuri pe viitor. Acesta este și scopul acestui club: de a crește și dezvolta tinere talente, care pot fi transferate la cluburi mult mai mari”, a adăugat antrenorul. 

La final, Sebastian a ținut să exprime recunoștința față de sprijinul oferit de primăria comunei Barcani, în special primarului, Nicolae Pastor. 

Sursa foto: Facebook/ ACS Viitorul Amo Barcani

Teme articol: fotbal Barcani Sepsi OSK
Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.