SPORT 13 iunie 2018

Începe Campionatul Mondial de fotbal

de Covasna Media | 881 vizualizări
Zabivaka, sursa foto - FIFA
Zabivaka, sursa foto - FIFA

Rusia – Arabia Saudită care este și meciul de deschidere fac parte din Grupa A a Campionatului Mondial. Casele de pariuri le dau favorite pe Rusia și Uruguay la calificarea în optimi, însă Egiptul lui Mohamed Salah poate produce marea surpriză. Partidele vor fi transmise în direct de către postul public de televiziune. Chiar dacă România nu este prezentă, publicația noastră consideră că acest eveniment este unul de interes major, astfel că vom urmări cu interes competiția.

Începem cu prezentarea primei grupe alfabetice de la Mondialul rusesc.

Rusia:

  • Ca și țară gazdă, Rusia nu a fost nevoită să se califice. Deși nu au luat parte la calificări, rușii au avut destule șanse pentru a se pregăti pentru Cupa Mondială în fața unor adversari de top.
  • După calificarea la Euro 2016, Rusia a găzduit Cupa Confederațiilor acolo unde a fost eliminată încă din faza grupelor.
  • Rezultatele din meciurile amicale nu au fost nici ele mai presus,  la Cupa Confederațiilor, Rusia a învins Coreea de Sud, a remizat cu Iran și Spania și a pierdut împotriva Argentinei în cele 4 partide disputate pe teren propriu.
  • Rusia a făcut schimbări majore în compartimentul defensiv , acesta fiind punctul slab al echipei.
  • Rusia este acoperită în compartimentul ofensiv de către jucători precum Alan Dzagoev, Fyodor Smolov și Aleksandr Kokorin, aceștia având un număr mare de goluri în 2017.

Lotul convocat pentru Cupa Mondială din Rusia 2018:

Portari: Igor Akinfeev (TSKA Moscova), Vladimir Gabulov (Club Brugge), Andrey Lunev (Zenit St Petersburg);

Fundași: Vladimir Granat, Fedor Kudryashov (ambii Rubin Kazan), Ilya Kutepov (Spartak Moscova), Andrey Semenov (Akhmat Grozny), Sergei Ignashevich, Mario Fernandes (ambii TSKA Moscova), Igor Smolnikov (Zenit St Petersburg);

Mijlocași: Yuri Gazinskiy (Krasnodar), Aleksandr Golovin, Alan Dzagoev (ambii TSKA Moscova), Aleksandr Erokhin, Yuri Zhirkov, Daler Kuzyaev (toti Zenit St Petersburg), Roman Zobnin, Alexsandr Samedov (ambii Spartak Moscova), Anton Miranchuk (Lokomotiv Moscova), Denis Cheryshev (Villarreal);

Atacanți: Artem Dzyuba (Arsenal Tula), Aleksey Miranchuk (Lokomotiv Moscova), Fedor Smolov (Krasnodar).

Antrenor: Stanislav Cherchesov

Arabia Saudită:

  • Arabia Saudită este echipa cu cel mai slab loc în clasamentul FIFA dintre toate cele 32 de echipe prezente la turneul final.
  • S-a calificat de pe poziția a 2-a din Grupa B cu 19 puncte, la doar un punct distanță de liderul grupei, Japonia.
  • Arabia Saudită a reușit 6 victorii, un egal și 3 înfrangeri în grupă , aceștia reușind să învingă echipe mai slab cotate și să facă partide bune în fața celorlalte adversare, Japonia și Australia.
  • Imediat după calificarea la Campionatul Mondial antrenorul echipei Bert van Marwijk a fost demis de către federația arabă , locul lui fiind ocupat de Edgardo Bauza. Bauza a pregătit echipa Arabiei Saudite doar doua luni , perioadă în care a disputat 5 partide amicale. Cu 3 zile înainte de tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial, Edgardo Bauza fiind și el demis locului lui fiind ocupat de către Juan Antonio Pizzi.

Lotul convocat pentru Cupa Mondială din Rusia 2018:

Portari: Abdullah al-Mayouf (Al Hilal), Yasser al-Mosaileem (Al Ahli), Mohammed al-Owais (Al Ahli);

Fundași: Mansour al-Harbi (Al Ahli), Yasser al-Shahrani (Al Hilal), Osama Hawsawi (Al Hilal), Omar Hawsawi (Al Nassr), Motaz Hawsawi (Al Ahli), Ali al-Bulayhi (Al Hilal), Mohammed al-Burayk (Al Hilal);

Mijlocași: Abdulla Otayf (Al Hilal), Salman al-Faraj (Al Hilal), Abdulmalik al-Khaibari (Al Hilal), Abdullah al-Khaibari (Al Shabab), Mohammed Kanno (Al Hilal), Hussein al-Moqahwi (Al Ahli), Taisir al Jassim (Al-Ahli), Hattan Bahebri (Al Shabab), Salem al-Dawsari (Al Hilal), Yahya al-Shehri (Al Nassr), Fahad al-Muwallad (Al Ittihad);

Atacanți: Mohammed al-Sahlawi (Al Nassr), Mohannad Assiri (Al Ahli).

Antrenor: Juan Antonio Pizzi

Egipt:

  • După ani de zile de absență echipa Egiptului a progresat enorm în ultimi anii. După ce a reușit să ajungă în finala Cupei Africi pe Națiuni din 2017, Egipt a reușit să se califice la Campionatul Mondial de pe prima poziție a Grupei E în care a reușit să adune 13 puncte după 6 partide în care a reușit 4 victorii, un egal și o înfrângere.
  • De când antrenorul Héctor Cúper a preluat naționala “faraonilor”, aceasta a fost foarte criticat datorită jocului defensiv, acesta fiind un adept al jocului bine organizat. Într-o singură partidă din 30 , trupa lui Héctor Cúper a primit mai mult de un gol.
  • Toată speranța Egiptului stă pe umerii “faraonului” Mohamed Salah, care a fost aproape să rateze participarea la Cupa Mondială după accidentarea din finala Champions League.
  • Rămâne de văzut dacă star-ulul lui Liverpool poate să conducă naționala Egiptului în fazele superioare ale competiției.

Lotul convocat pentru Cupa Mondială din Rusia 2018:

Portari: Essam El Hadary (Al Taawoun), Mohamed El-Shennawy (Al Ahly Cairo), Sherif Ekramy (Al Ahly);

Fundași: Ahmed Fathi, Saad Samir, Ayman Ashraf (toti de la Al Ahly), Mahmoud Hamdy (Zamalek), Mohamed Abdel-Shafy (Al Fateh), Ahmed Hegazi (West Bromwich Albion), Ali Gabr (Zamalek), Ahmed Elmohamady (Aston Villa), Omar Gaber (Los Angeles FC);

Mijlocași: Tarek Hamed, (Zamalek), Shikabala (Zamalek), Abdallah Said (Al Ahli), Sam Morsy (Wigan Athletic), Mohamed Elneny (Arsenal), Mahmoud Kahraba (Al Ittihad), Ramadan Sobhi (Stoke City), Mahmoud Hassan (Kasimpasa), Amr Warda (Atromitos);

Atacanți: Marwan Mohsen (Al Ahly), Mohamed Salah (Liverpool).

Antrenor: Héctor Cúper

Uruguay:

  • Uruguay a avut o calificare usoară în acest an , reușind să ocupe poziția a 2-a în grupă în spatele Braziliei fiind primul an în care aceștia au reușit să se califice la Mondial fără să trebuiască să dispute meciuri de baraj.
  • Selecționerul Óscar Tabárez beneficiază de jucători ce pot face diferența în compartimentul ofensiv, acesta a adoptat în grupa de calificare un stil de joc agresiv bazat pe pressing, scopul final fiind acela de a-i pune în evidență pe Edison Cavani și pe Luis Suarez.
  • În meciurile amicale disputate în noiembrie 2017, naționala Uruguayului a remizat împotriva Poloniei (0-0) și a suferit o înfrângere în fața Austriei (1-2), așadar, rămâne de văzut dacă favorita grupei este pregătită pentru această competiție.

Lotul convocat pentru Cupa Mondială din Rusia 2018:

Portari: Fernando Muslera (Galatasaray), Martin Silva (Vasco de Gama), Martin Campana (Independiente);

Fundasi: Diego Godin (Atletico Madrid), Sebastian Coates (Sporting Lisabona), Jose Maria Gimenez (Atletico Madrid), Maximiliano Pereira (Porto), Gaston Silva (Independiente), Martin Caceres (Lazio Roma), Guillermo Varela (Penarol);

Mijlocasi: Nahitan Nandez (Boca Juniors), Lucas Torreira (Sampdoria), Matias Vecino (Inter Milano), Federico Valverde (Deportivo La Coruna), Rodrigo Bentancur (Juventus Torino), Carlos Sanchez (Monterrey), Gaston Ramirez (Sampdoria), Nicolas Lodeiro (Seattle Sounders), Jonathan Urretaviscaya (Pachuca), Giorgian De Arrascaeta (Cruzeiro), Diego Laxalt (Genoa), Cristian Rodriguez (Penarol);

Atacanti: Cristhian Stuani (Girona), Edinson Cavani (PSG), Maximiliano Gomez (Celta Vigo), Luis Suarez (Barcelona).

Antrenor: Óscar Tabárez

Programul meciurilor din Grupa A:

14 iunie, ora 18:00 – Rusia – Arabia Saudită (Moscova, Lujniki)

15 iunie, ora 15:00 – Egipt – Uruguay (Ekaterinburg)

19 iunie, ora 21:00 – Rusia – Egipt (Sankt Petersburg)

20 iunie, ora 18:00 – Uruguay – Arabia Saudită (Rostov-pe-Don)

25 iunie, ora 17:00 – Uruguay – Rusia (Samara)

25 iunie, ora 17:00 – Arabia Saudită – Egipt (Volgograd)

   Cristian Frisk

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.