Handbalul a cucerit publicul din Sfântu Gheorghe
Federația Română de Handbal și CSM Sfântu Gheorghe au organizat în parteneriat Turneul Final de Junioare II, la Sfântu Gheorghe, în perioada 3-7 iunie, care s-a încheiat duminică după-amiază cu victoria echipei CSŞ Caracal, care a învins echipa ASC Corona Brașov, cu scorul de 21-20.
Locurile III și IV au fost ocupate de CSM Ploiești și ACS Școala 181 București, în urma unui meci terminat cu scorul de 27-22.
Sala Sporturilor „Szabó Kati” a fost plină de suporteri ai formațiilor care au jucat finala mare și finala mică, iar atmosfera a fost una incendiară.
Reprezentanții echipei din Brașov au adus acuzații către arbitraj, considerându-se victime ale unor abuzuri de arbitrare.
În ciuda acestor probleme, echipa învingătoare, dar și cele care s-au clasat pe următoarele trei locuri, s-au bucurat de rezultate. „A fost un meci greu, dar ne-am mobilizat datorită tribunei și antrenorilor. Referitor la nemulțumirile legate de arbitraj nu am ce să spun. Eu cred că ce s-a întâmplat azi aici a fost doar un joc și atât”, ne-a spus Alexandra Bojan, căpitanul echipei câștigătoare.
„A fost un turneu extraordinar de handbal, care s-a desfășurat în Sala „Szabó Kati”. Sunt bucuros că am reușit să aduc un turneu final de handbal fete la Sfântu Gheorghe. Ați văzut câtă lume a fost, ceea ce arată că oamenii sunt foarte dornici de sport și nu doar baschet”, a spus directorul CSM, George Carcadia, care ne-a mai spus că a primit aprecieri pentru organizare de la partenerii săi, respectiv Federația Română de Handbal.