SPORT 9 noiembrie 2015

Enduro, interzis pe traseele montane

de Covasna Media | 862 vizualizări

Autoritățile interzic accesul cu motociclete enduro și mașini 4x4 pe anumite trasee montane din Sibiu. Decizia a fost luată după ce mai multe asociații au atras atenția că traseele sunt distruse de practicanții de enduro și raliuri offroad. Ghizii montani și iubitorii de mountainbike le-au atras atenția autorităților că, pe potecile de munte din jurul Sibiului, abia dacă se mai poate circula.

Ghizii montani și iubitorii de mountainbike le-au atras atenția autorităților că, pe potecile de munte din jurul Sibiului, abia dacă se mai poate circula. După petiții repetate, 14 asociații din Sibiu au trimis o scrisoare deschisă Consiliului Judeţean şi au cerut ca în cazul unui concurs offroad care ar fi trebuit organizat luna aceasta, pe traseul Măgura Cisnădie, sa fie interzis accesul maşinilor de teren pe anumite trasee.

„Masivul montan Cindrel este distrus sistematic de către practicanții de enduro, cei care merg cu mașini 4x4 și , nu în ultimul rând, cei cu ATV-uri. Deci acest tip de distrugere sistematică ne afectează pe toți pentru că ajungem în zonele respective și vedem, efectiv ogașe, da, șanțuri de jumătate de metru, de un metru în unele locuri, produse de acești practicanți”, spune Mihai Proca, membru Asociația „Tură în Natură”.

Vineri, reprezentanții Consiliului Județean și ai Serviciului Salvamont au convocat o întrunire si au stabilit ca anumite trasee să fie definitiv închise accesului moto.

„Din punctul nostru de vedere, este foarte greu. Pentru că una este să mergi pe o potecă bună și alta să mergi cu targa pe o potecă afectată de ape. Urmează ca, în perioada următoare, aceste trasee să fie marcate corespunzător și să vedem după aceea ce măsuri coercitive se pot lua pentru cei care nu respectă interdicțiile”, spune Adrian David, directorul Serviciului Salvamont Sibiu.

Deocamdată, pe zona de vest, respectiv Turnu Roșu și Valea Oltului, accesul este permis. În urma ultimelor discuții cu reprezentanții sitului Natura 2000, e posibil să se închidă și aceste trasee. Asta chiar dacă Sibiul reprezintă un punct central al celor care vin să practice motociclismul enduro în România.

Competițiile enduro generează un număr de 7.000 de nopți de cazare anual. Una dintre cele mai renumite competiții de enduro din lume, se desfășoară în fiecare an la Sibiu.

„Pe lângă faptul că nu folosim de două ori la rând aceleași trasee, la începutul sezonului parcurgem zeci, dacă nu sute de kilometri, de multe ori pe jos, curățăm aceste poteci și chiar am primit recunoașteri din mai multe părți că am repus aceste poteci în circuitul turistic”, spune Andy Fazekas, organizatorul unui concurs enduro.

Traseele interzise vor fi marcate prin plăcuţe indicatoare, iar practicanții turismului enduro vor avea la dispoziție, în pensiuni, hoteluri și centre de informare, pliante şi hărţi cu traseele montane care pot fi accesate.

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
R, 11 noiembrie 2015
si TAF-urile de la Romsilva si exploatare forestiera cind se interzic?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.