SPORT 28 iunie 2018

Eduard Riti, remarcat și la proba pe echipe

de Adrian Urse | 810 vizualizări

La Hotelul Mirage din Snagov, județul Ilfov, s-au desfășurat Campionatele Europene de snooker pentru seniori, pe listele de start aflându-se și tânărul de numai 12 ani, Eduard Riti, care locuiește, alături de familie, la Sf. Gheorghe.

Dacă la proba individuală 6-reds jucătorul nostru a reușit să câștige un meci, ceea ce reprezintă un palmares deosebit, în schimb, la proba pe echipe, competiția a fost mult mai dură. Eduard Riti a făcut tandem la masa de joc cu un alt adolescent, Mario Păun, care are 14 ani.

Sub titulatura România 7, echipa noastră a pierdut jocurile cu Țara Galilor, Irlanda, Israel și România 4, toate cu același scor, 5-0.

În pofida eșecurilor, evoluția lui Eduard Riti a fost din nou remarcată la modul superlativ de către antrenorii și specialiștii prezenți la fața locului. Eduard Riti are nevoie, acum, de cât mai multe cantonamente și competiții, în compania unor tehnicieni experimentați, care să îl ajute la cizelarea anumitor momente de joc.

Eduard Riti are talent nativ pentru jocul de snooker, însă acest aspect trebuie dublat de muncă, seriozitate și, nu în ultimul rând, multă răbdare.

Felicitări și mult succes mai departe!

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.