Tot mai mulți tineri se încumetă să încerce una dintre cele mai dificile probe ale mountain biking-ului  

Pe străzile din Sfântu Gheorghe pot fi zărite zilnic zeci de biciclete, iar cunoscătorii știu că unele dintre acestea sunt destinate unui sport care se pare că are tot mai mulți adepți la nivel național. Fără îndoială, Downhill-ul devine din ce în ce mai popular în rândul tinerilor și în reședința de județ. 

Downhill este considerată una dintre cele mai grele forme ale mountain biking-ului și nu degeaba. Teren accidentat, văi abrupte, coborâri pe bicicletă la viteze foarte mari, sărituri în aer printre copaci, dar și urcări anevoioase, toate acestea se îmbină pentru a oferi adepților săi o doză mare de adrenalină și satisfacție.

 „Am prins curaj și mi-am aflat limitele”

Raul Adrian Din, un tânăr de 15 ani din Sfântu Gheorghe a descoperit această ramură a mountain biking-ului în urmă cu un an și jumătate. El ne-a împărtășit din experiența sa, ne-a povestit despre cum acest sport l-a ajutat să se dezvolte, dar și despre piedicile pe care le întâmpină tinerii care vor să exceleze în Downhill. 

Pentru adolescent acest sport este mai mult decât adrenalină. Evoluția lui, atât pe plan fizic, cât și moral, nu ar fi fost atât de armonioasă, spune el, dacă nu ar fi descoperit Downhill-ul. 

„Acum un an jumate și am fost cu unchiul meu pe traseul de Downhill la Șugaș Băi. Eram cu un mountain bike. A fost prima dată când am fost cu bicicleta în pădure și a fost și pentru prima dată când am căzut. Nu eram obișnuit cu genul acela de traseu. Totuși, mi-a plăcut foarte mult și am decis că voi continua. În octombrie mi-am achiziționat prima bicicletă de Downhill. Ea este concepută doar pentru coborâre și are opt viteze. Cum este destul de grea și are furcă mare, e greu să pedalezi pe teren drept. M-am rugat foarte mult de părinți să îmi cumpere o bicicletă. Ei când au aflat ce fac eu cu ea, îmi ziceau să nu mai sar că se rupe, deși bicicleta era concepută fix pentru asta. Apoi când au văzut că eu chiar mă pricep, au început să investească mai mult în mine. De când merg cu bicicleta mi s-a dezvoltat foarte mult rezistența. Acest sport m-a întărit fizic și moral. Am prins curaj și mi-am aflat limitele. Dacă de exemplu vedeam pe cineva că face mai bine decât mine, nu aveam îndoieli că eu nu pot face lucrul acela. Și încercam. Chiar dacă și  cădeam, aveam acel curaj necesar”, ne-a povestit tânărul. 

 „Frumusețea acestui sport constă în acele câteva secunde petrecute în aer”

A învățat câte ceva din fiecare căzătură și treptat a descoperit singur cum să se dea corect pe  trasee periculoase sau cum să treacă de obstacolele ivite fără să se sperie. 

„Era o perioadă când mergeam zilnic la Șugaș Băi și chiar săptămâna trecută am fost în fiecare zi. Chiar am dezvoltat o pasiune pentru asta. Am căzut de multe ori la început, dar am învățat singur până la urmă cum trebuie să fac. Nu m-a învățat nimeni. Prima dată când am fost acolo ziceam că e imposibil să faci așa ceva și după aceea am prins curaj. Prima dată când am sărit o rampă destul de mare a fost în mai. Până atunci nu aveam curaj să sar nimic și nici nu mă așteptam să fie așa de ușor. Am început încet, încet să fac lucruri mai grele. Frumusețea acestui sport constă în acele câteva secunde petrecute în aer. Parcă timpul se oprește în loc. Când ești sus, parcă totul e în slow motion”, ne-a împărtășit Raul Adrian. 

Ce costuri implică 

Bicicletele folosite sunt în general scumpe din cauza durabilității mai mari, menite să atenueze șocurile puternice în timpul aterizării pe pământ. Deși nu a fost nouă, bicicleta lui Raul Adrian a costat câteva mii bune de lei, spune acesta. Pe lângă aceasta, se adaugă și costurile pe care le implică protecția de genunchi, de gât, casca și cotierele. Mai mult, tot la capitolul cheltuieli se adaugă și întreținerea bicicletei. 

„La o anumită perioadă trebuie să schimbi uleiurile la frâne, la suspensii. Trebuie să faci revizii. Cel mai tare se uzează cauciucurile, jantele, asta este un dezavantaj. Nu demult am făcut și eu pană și a trebui să schimb tot. Un cauciuc costă aproximativ 250 de lei. Cei care încă nu vor să investească într-o bicicletă de Downhill, pot să își ia o bicicletă cu suspensie bună pe față și cât de cât rezistentă. Cred totuși că 70% contează bicicleta, iar în rest trebuie să ai curaj și trebuie să te stăpânești. Dacă sari și te blochezi în aer, atunci nu ai făcut nimic. Degeaba ai o bicicletă bună dacă nu știi să te dai cu ea. Într-un fel ar trebui să echilibrezi balanța asta între bicicletă și curaj”, a mai spus riderul. 

Kilometrul opt, punctul în care tineri își depășesc fricile 

Dorința de a deveni din ce în ce mai bun l-a determinat să meargă aproape zilnic să se antreneze la kilometrul opt de la Șugaș Băi, locul unde se află traseul de Downhill. Mai mult, cu timpul s-a format o gașcă de împătimiți ai acestui sport care merg împreună în pădure să exerseze. 

„Când am început eu eram vreo trei, patru, iar acum suntem 20-25 și numărul crește. Apar multe bicicletele de Downhill. Îi văd pe unii că vin cu noi și văd că au potențial. Îi mai ajut cu sfaturi, ne încurajăm unul pe celălalt că asta ne unește. Avem un grup special pentru asta și ne organizăm cu toții. Nu toți au biciclete de Downhill încă, dar toți suntem cu vârste între 13 și 16 ani. Ne întâlnim la Casa de Cultură și de acolo pornim pe biciclete. Când nu mai putem, împingem bicicletele sus. Bicicleta mea are aproape 20 de kilograme. Când ajungem sus, de acolo începe distracția. Ne organizăm pe coloane. De obicei pe cei mai buni îi punem în față și începătorii la urmă. Traseele sunt împărțite pe părți, trasee tehnice, rapide și la fiecare sfârșit de parte ne așteptăm pe fiecare ca să ne reunim. După aceea pornim în continuare. Cel mai mult îmi ia urcatul pentru că îmi dezvoltă și rezistența”, a adăugat tânărul. 

 Lipsa transportului până sus îi determină pe unii să renunțe 

Dacă ar fi posibil ca bicicletele, deloc ușoare, să fie transportate spre destinație de un autobuz special  cu remorcă, spune Raul Adrian, numărul celor care vor să facă acest sport s-ar înmulți considerabil. 

„Avem dezavantajul de transport până sus. Pentru o oră de urcat cobori 15 minute maxim. În Brașov, spre exemplu, sunt autobuze dotate cu remorci speciale pentru biciclete. Ar fi frumos să avem măcar un mijloc de transport până sus. Au fost probleme când noi stăm în stație cu bicicletele și șoferul nici măcar nu oprea și autobuzul era mare. Cred că ar trebui să se facă ceva pentru acest sport pentru că este unul nou, modern. Unii chiar nu pot să urce până la Șugaș Băi, deși și-ar dori foarte mult și stau cu bicicletele de Downhill în oraș. Merg până la jumătatea drumului, iar după aceea se întorc că nu mai pot”, a spus Raul Adrian. 

„Momentan nu avem așa ceva în plan”

Directorul general al Multi-Trans S.A., Tittesz Zoltán, spune că deocamdată pe lista de priorități a societății se află alte lucruri. Totodată, șoferii autobuzelor care circulă spre stațiune nu au voie să ia pasageri cu biciclete, informează acesta.   

„Momentan nu avem așa ceva în plan. Spre Șugaș Băi e foarte greu să faci așa ceva și mai ales cu remorca după autobuz. Cu autobuzele noastre nu prea umblă lumea cu bicicleta spre Șugaș Băi, din câte știu eu. Să facem o astfel de investiție din bani publici în momentul de față noi nu putem. Nu este permis acum ca șoferii să ia pasageri cu biciclete. Acele biciclete dacă nu sunt asigurate în incinta autobuzului, pot să zboare dintr-o parte în alta și e foarte mare pericolul. Nu au voie să ia nici un fel de taxă în plus pentru biciclete și nici să transporte bicicleta cu autobuzul pentru că e periculos. Gândiți-vă ce ar însemna o astfel de investiție pentru că nu același autobuz face în fiecare zi acel traseu și alte curse în afară de Șugaș Băi. E greu de realizat treaba asta cu remorca, dar bicicletele trebuie asigurate și acolo pentru că pot să se defecteze, să cadă și așa mai departe. Nu pot să vă spun că avem în plan așa ceva pe viitor și nici nu prea văd în momentul de față vreo posibilitate. Noi ne inspirăm de la Brașov, de la București, de la alte orașe mari, dar noi suntem un oraș micuț și abia putem să facem ceea ce facem la momentul actual. Ceea ce trebuie să facem este să acoperim orașul și să facem mai atractiv transportul în comun. Poate cândva pe viitor se va face ceva, dar trebuie analizată situația: despre câte persoane e vorba, ce înseamnă investiția asta și cum să fie pusă în practică pentru că nu e așa de simplu. Momentan nici nu avem destule autobuze, deci e mult mai complicată situația decât se pune problema”, ne-a spus Tittesz Zoltán. 

Chiar și așa, Raul Adrian își dorește să promoveze în continuare locul în care s-a îndrăgostit de Downhill și nu pare să facă parte dintre cei care se lasă bătuți ușor. Vrea să continue să se dezvolte și să se autodepășească chiar dacă va fi nevoit să care în continuare bicicleta până la punctul de destinație. 

„Nu vreau să mă las. Aș vrea să particip la concursuri, să știe lumea și că în Sfântu Gheorghe există oameni pasionați și că avem trasee faine. Alții nu au deloc trasee în orașele lor și se prezintă bine la concursuri, unii sunt chiar campioni pe țară, iar noi avem aici pădure, avem teren și se pot face foarte multe lucruri pe el, dar nu avem sprijin de la nimeni. Sportul acesta se dezvoltă foarte mult la nivel național. Sunt oameni care chiar au ajuns foarte sus. La nivel local eu am să continui cu sportul acesta și sper ca și pe viitor să fie în creștere, să fie cât mai mulți care să îl practice. Încet, încet poate face și  la noi o comunitate mai mare” a încheiat Raul Adrian. 

Acum că începe școala, tânărul va merge în weekend să se antreneze, alături de ceilalți amatori de Downhill. Deși presupune efort, se pare că acest sport vine la pachet cu multe avantaje – îți dezvoltă bărbăția, curajul, îți testează limitele și te învață să treci peste obstacole fără să privești în urmă.