Textul a fost publicat prima dată în Revista OCV, ediția 4595, din 15 - 21 februarie 2024.

Când cineva se dedică unui anumit domeniu, spunem despre el că are o pasiune pentru domeniul respectiv. Pasiunea are însă în sensul ei și ideea de efemer. Este și motivul pentru care, referindu-ne la dragostea lui Diószegi László pentru fotbal, nu putem vorbi despre pasiune, ci despre iubire, în sensul acela profund în care acest sentiment lasă loc pentru răbdare, pentru perseverență, implicare emoțională, dedicare și determinare – așa cum reiese și din interviul acordat pentru publicația noastră. 

- Când v-ați dat seama că v-ați îndrăgostit de fotbal?

Când aveam 7 sau 8 ani și m-am dus prima oară pe stadion. Stadionul era încă sus în Simeria. Încă jucam în liga a III-a, dar, copil fiind, tata m-a dus la un meci de fotbal și de-atunci a devenit fotbalul o mare iubire.

- Mai țineți minte ce v-a fascinat când ați văzut prima oară un meci?

Îmi amintesc și meciul! Era în ’79 parcă. Atunci echipa se numea Textila Sfântu Gheorghe. Am jucat cu Minerul Bălan și am câștigat cu 6-0. Copil fiind, eram foarte încântat, mai ales când vedeam suporterii sărind în aer de șase ori.

- Este interesant că, după ce v-ați dus acolo și v-ați îndrăgostit de fotbal, nu v-ați gândit să vă faceți fotbalist profesionist...

Ba da, am jucat fotbal la echipa mică a IMASA Sfântu Gheorghe, dar în clasa a VII-a, am avut o hepatită. Doctorița a zis că trebuie să las baltă fotbalul doi ani, că nu trebuie să fac efort fizic. Am mai avut și alte probleme de sănătate, așa că din clasa a VII-a până în clasa a IX-a nu am putut să joc fotbal decât foarte puțin, la meciurile dintre clase. După ce mi-am revenit fizic, deja eram suporter al echipei și nu m-am mai dus să joc fotbal... Doi ani e foarte mult să lași fotbalul...

- Pe ce poziție v-ar fi plăcut să jucați?

Am vrut întotdeauna să fiu sau atacant, sau mijlocaș ofensiv, „decar” cum se spune, cum au fost Hagi, Bölöni. Îmi plăcea să dau mingi ca Messi, să dau mingi pentru atacanți. Aveam un șut destul de bun, dar, sincer, eram foarte lent și, (n.r. când ești lent), nu e bine să joci nici atacant, nici mijlocaș ofensiv. Și m-am retras. După ce am împlinit 30 de ani, am jucat în Liga a IV-a, prima ligă județeană, ca apărător central. Deci am jucat în spate fiindcă eram mare și înalt.

- Deși n-ați putut să faceți o carieră de sportiv, ați menținut în viața dumneavoastră iubirea pentru fotbal. A fost iubire cu adevărat sau ați dezvoltat o obsesie?

Am simțit că iubesc cu adevărat fotbalul. Deci eu eram un „patriot” local, cum sunt și acum, și iubeam fotbalul în general. Nu lipseam de la niciun meci al echipei noastre din Sfântu Gheorghe ba, chiar dacă eram copil, când puteam, însoțeam echipa și în deplasare, cu ceilalți suporteri. 

Îmi amintesc foarte multe faze... Eu cu alimentația stăteam foarte rău, nici în momentul de față nu mănânc legume aproape deloc, și mama mi-a zis: „Dacă mănânci un castravete, atunci te las să te duci” – jucam la Piatra Neamț. Am luat o pâine întreagă, am luat cuțitul și am tăiat (n.r.: castravetele) în bucățele mici-mici, cât unghia, le-am băgat în mijlocul pâinii și am mâncat. Dar mi s-a făcut rău și mama a zis: „Gata, te las pleci unde vrei și nu mai trebuie să mănânci castraveți, că văd că nu poți să mănânci”. Atât de mult iubeam fotbalul, că eram în stare să fac orice pentru a merge la meciuri. Mă uitam și la meciurile tari din prima ligă, mergeam la Brașov la meciuri... Eram pasionat, iubeam fotbalul. 

- A existat un moment în care v-ați gândit să renunțați, în care relația cu fotbalul a devenit toxică?

Nu, niciodată. Nu există așa ceva. Eu așa consider că cine iubește cu adevărat fotbalul, ăla o să iubească fotbalul până la sfârșit. 

- Dacă ar fi să facem o paralelă între dragostea de fotbal și dragostea pentru femei, care ar învinge?

Mi-ați pus o întrebare foarte dificilă! Acum dacă spun fotbalul, nevasta o să mă dea afară din casă... Dar e concomitent. Cine are o dragoste pentru familie și iubește și fotbalul... Nu trebuie să facem o comparație fiindcă sunt două lucruri diferite, dar în realitate, trebuie să spunem că cei care iubesc fotbalul cu adevărat nu au cum să spună, după oricâți ani, că nu mai iubesc fotbalul. Iubirea pentru fotbal este eternă. 

Foto: Volker Vornehm