În vârstă de 29 de ani, Roxana este o instructoare de Ashihara Karate. Ea și-a transformat pasiunea în misiune. Fiica unuia dintre pionierii acestui stil în România, aceasta a ales să împărtășească disciplina și valorile artelor marțiale cu copiii din comunități rurale. În ciuda provocărilor, antrenează tineri din Dobârlău și Barcani. Într-un interviu, Roxana Turculeț ne-a împărtășit din experiența ei, atât ca sportivă de performanță, cât și ca antrenoare de karate. 

- Cum a început călătoria ta în lumea karate-ului?

Mă numesc Roxana Turculeț, am 29 de ani și am centura neagră 2 DAN. Sunt instructor la Clubul de Arte Marțiale Shin-Dojo din Brașov și practic arte marțiale de la vârsta de 4 ani jumătate. Sunt fiica celui mai vechi practicant de Ashihara Karate din România, Ovidiu Turculeț, centura neagră 5 DAN (cel mai mare grad din Ashihara). 

Tatăl meu practică Ashihara Karate din 1986, iar drumul meu spre acest sport a început în anul 1999, lângă tatăl și mama mea, Cristina Turculeț  (centura neagră 2 DAN), care mi-au călăuzit pașii spre acest minunat sport.

În toamna anului 1999, pe atunci aveam 4 ani jumătate, țin minte că am intrat în sală neștiind ce mă așteaptă, iar peste ani și ani am ajuns aici, plină de satisfacție, ducând acest sport minunat mai departe. 

La vârsta de 6 ani am participat la primul meu concurs și am obținut locul 3, nu aveam categorie și am luptat cu sportive care erau mai mari decât mine cu 4 ani.

Cu trecerea timpului, am participat la foarte multe concursuri naționale, internaționale și mondiale, obținând diferite titluri. Sunt multiplă campioană națională atât la kumite, cât și la kata, multiplă campioană internațională, triplă campioană mondială și vicecampioană mondială.

La vârsta de 18 ani drumul competițional s-a încheiat, deoarece am avut o accidentare. Atunci am luat hotărârea să mă îndrept spre a preda copiilor tot ce am învățat în sală și în concursuri. 

Anul acesta, cu sprijinul elevilor mei, al părinților și al fiului meu, am luat hotărârea să concurez din nou. Concursul la care am participat, a fost în Serbia, unde am obținut locul 1 la proba kata.

- Ne poți spune mai multe despre comunitățile în care activezi și de ce ai ales să te implici în mediul rural?

Am început să mă orientez spre zona rurală în urmă cu aproximativ 8 ani, de aproape 7 ani în comuna Dobârlău. Copiii din aceste zone rurale nu au posibilitatea să se deplaseze în fiecare săptămână la oraș pentru a practica artele marțiale. În urmă cu 8 ani am mai încercat în Barcani să predau arte marțiale, dar din păcate fără succes. Din anul 2024 luna mai, am revenit din nou la Barcani și am rămas plăcut surprinsă cât de frumos arată comuna. 

Domnul primar Nicu Pastor a venit cu inițiativa de a relua activitatea sportivă aici, dânsul având nepoții la mine la sală. Pe această cale îi mulțumim pentru sprijinul acordat, pentru că azi comuna strălucește și copiii au unde să-și desfășoare activitățile sportive.

- Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit în lucrul cu elevii din mediul rural, comparativ cu cei din oraș?

Provocarea cea mai mare a fost la Dobârlău, timp de câțiva ani am făcut antrenamentele cu copiii în cămin, unde era foarte frig toamna și iarna. Iar apoi afară, deoarece căminul a intrat în renovare și nu am mai avut sală unde să-mi desfășor activitatea sportivă. Indiferent de condiții, copiii veneau la antrenamente, chiar dacă aveau foarte multe haine pe ei. Erau mai determinanți și munceau mult pentru a fructifica sacrificiul pe care-l făceam cu toții. Sunt mândră că am reușit să depășim momentele grele împreună, iar acum avem o frumoasă sală de sport cu tatami (n.r. saltele). 

Pe această cale îi mulțumim domnului primar Bogdan Barbu pentru susținere și implicare. 

Copiii din oraș au condiții diferite de antrenament, este totul mai ușor, dar merg pe premisa că „indiferent cât de greu este, trebuie să continui să înaintezi și să lupți pentru visul tău” .

- Cum percepi nivelul de interes și implicare al elevilor și părinților față de antrenamentele de karate?

Unii părinți percep foarte bine conceptul de arte marțiale și își susțin copiii în a practica acest sport, Ashihara, deoarece înțeleg că nu este vorba doar despre „a se bate copilul”, ci că este o artă, o disciplină, care implică foarte mult respect, dăruire, putere de muncă și aici nu mă refer doar la cea fizică ci și la puterea mentală. Uneori înclin mai mult balanța spre părinții care sunt în mediul rural, deoarece cei de la oraș au foarte multe opțiuni, sau nu văd un interes atât de mare pe partea karate-ului.

Am noroc ca am lângă mine niște copii minunați, la fel și părinții lor, care ne susțin și sunt alături de noi atât moral, cât și fizic. Sunt profund recunoscătoare pentru tot ajutorul lor.

- Ai observat schimbări în atitudinea sau comportamentul elevilor de când au început să practice karate?

Da, sunt foarte multe schimbări, iar atunci când începi să practici acest sport, în primul rând înveți să fi mai disciplinat, înveți să lucrezi în echipă, să fi susținător, amabil, respectuos, înveți să faci față dezamăgirii atunci când pierzi. Chiar dacă ai exersat de o mie de ori, ridici capul și îți spui că data viitoare o să lupți mai bine, înveți că durează ore și ore de muncă grea, sudoare la antrenamente ca să devii un campion.

- Cum crezi că îi ajută acest sport pe tinerii din comunitatea rurală, atât fizic, cât și din punct de vedere mental sau emoțional?

Îi ajută extraordinar de mult, este o oportunitate foarte mare pentru copii. În primul rând, leagă prietenii foarte frumoase, lucrează în echipă, își susțin colegii, se susțin reciproc. Eu le spun mereu copiilor că suntem o familie. Pe lângă asta, cea mai mare luptă este cu ei înșiși, nu doar pe tatami, ci și în viața de zi cu zi. Trebuie să se autodepășească mereu, viața însăși este o luptă și trebuie să treacă peste orice obstacole care le ies în cale, să fie mulțumiți la final de rezultat. Învăță să fie disciplinați, respectuoși, puternici, visători, cu dorință, putere fizică și putere mentală. Își construiesc corpul frumos și sănătos. Bineînțeles că mai apar și dezamăgiri care sunt inevitabile în sală sau la concursuri și mai ales în viață, dar se autodepășesc mereu și reușesc să se ridice și mai puternici, ceea ce este important. Lucrăm mereu la asta ca să fim cei mai buni. Apar emoții, lacrimi care ne copleșesc câteodată, dar au învățat cu timpul să fructifice frumos emoțiile, lacrimile făcându-le pozitive și să aibă succes. 

Școala cu sportul se îmbină foarte bine și sunt tare mândră de ei. Am copii foarte buni la școală, care au medii peste 9,50 și excelează și în sport la fel de bine ca și la școală, deci se poate orice dacă vrem și ne dorim.

- Ați reușit să organizații sau să participații cu elevii la competiții sau evenimente de profil? 

În trecut, clubul nostru a organizat concursuri la nivel local, dar din diferite probleme organizatorice am luat o mică pauză. Pe viitor ne gândim să reluăm organizarea concursurilor. 

Eu am participat cu copiii de la Dobârlău la diferite concursuri, locale, naționale, internaționale, europene și mondiale. Cu cei de la Barcani am avut recent un concurs la București. 

- Ne poți împărtăși câteva din performanțele lor? 

Andrei Onea este multiplu campion național, vicecampion național, multiplu campion internațional, a luat locul 3 la concursul european de Kyokushin ș este vicecampion mondial. Anul trecut, pentru prima dată s-a ținut Campionatul Mondial de Ashihara karate în Japonia, Andrei Onea a ieșit Campion Mondial (locul 1) la juniori II în Japonia. De asemenea, Andrei a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Dobârlău.

Amalia Onea este multiplă campioană națională, vicecampioană națională, multiplă campioană internațională Serbia, a luat Locul 1 la Campionatul Local de Kyokushin Galați, este campioană europeană (locul 1) la campionatul de Kyokushin de anul acesta, care a fost organizat la Cluj. 

Federica Măcelar a participat la concursuri naționale ieșind pe locurile 2 și 3. La Campionatul Internațional a obținut locul 1. La campionatul de Kyokushin a luptat la seniori, având o grupă foarte grea, dar și-a învins temerile, emoțiile și lacrimile, și a luat locul 2 (vicecampioana europeană).

Vlad Onea este la început de drum cu o dorință mare de a lupta și de a se antrena. A participat la un concurs local de Ashihara Karate obținând locul 3, a luat locul 2 în Serbia la un campionat internațional, locul 5 la campionatul European de Kyokushin și locul 3 la Concursul Internațional de Kyokushin de la Sibiu.

Anastasia Onea, mica noastră luptătoare, are doar 7 ani. A obținut locul 2 la Concursul de Kyokushin, locul 1 la Concursul Internațional de Ashihara Serbia, Locul 2 la un campionat local de Ashihara și locul 2 la Concursul European de Kyokushin, un viitor promițător de mică.

Cu copiii de la Barcani începutul este promițător, e ceva ce timpul îmi va dovedi, că avem copii talentați nu doar în mediul urban, ci și în mediul rural. Aceștia au avut un concurs de Kyokushin, pe data de 2 noiembrie la București. De la Barcani sunt 3 sportivi care au participat: Mihai Mariș (locul 3 la proba kumite și premiul „Best Spirit”), Eduard Stroe (locul 1 la proba kumite) și Alexandru Stroe (locul 3 la proba kumite).

- Ce planuri aveți pentru viitor în ceea ce privește dezvoltarea antrenamentelor de karate în aceste comunități?

Să ne antrenăm, să muncim cu drag și dăruire pentru ceea ce facem, să fim o familie unită la antrenamente și nu numai, să reușim să ne atingem obiectivele la antrenamente, la concursuri și în viață. 

Îmi doresc să atragem cât mai multe persoane doritoare și să formăm o echipă bună cu țeluri mari și să devenim pe zi ce trece cât mai buni.

***

Pentru Roxana, fiecare antrenament reprezintă o oportunitate de a modela nu doar sportivi, ci și caractere puternice, capabile să înfrunte orice provocare pe tatami și în viață.