Campionatul Judeţean de Baschet Amator: O nouă înfrângere pentru echipa MNCR
După meciurile pierdute în etapele anterioare din cadrul Campionatului Judeţean de Baschet Amator, cu echipele Sepsi ISE, Da Bomb şi SG Stars, echipa MNCR a suferit vineri o nouă înfrângere în faţa vicecampioanei din sezonul 2012-2013, echipa Bad Boys.
Etapa a X-a a programat în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe meciul dintre echipa Bad Boys (Locul 3) şi echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Locul 6). Partida a fost arbitrată în teren de Trif T., şi Angheluţă R., masa oficială fiind asigurată de Taranek E., şi Bába A.
Componenţa echipelor a fost următoarea:
MNCR: Chiricescu Andrei, Chiricescu Andrea, Soare, Moldovan, Ursăciuc, Buzea;
Bad Boys: Bedő, Demeter, Bardócz, Szabó A., Szabó B., Gazda, Csutak.
Primele două sferturi ale partidei s-au desfăşurat cu o dominare clară a echipei Bad Boys, scorul înregistrat pe tabela de marcaj fiind de 41-16. Sfertul al treilea s-a disputat tot sub dominarea echipei Bad Boys, care a reuşit să înscrie aproape la fiecare atac şi a mărit diferenţa pe tabela de marcaj la scorul de 55-28. Formaţia Bad Boys a avut o prestaţie modestă în ultimul sfert al meciului şi a reuşit să marcheze numai 16 de puncte, în timp ce echipa MNCR a înscris 17 puncte. La finalul timpului regulamentar de joc, rezultatul partidei a fost de 71-45 în favoarea echipei Bad Boys.
Etapa a XI-a se va desfăşura în Sala de sport a CNMV din Sfântu Gheorghe, vineri 7 februarie, după următorul program:
- 17:00 Galactica - Da Bomb
- 18:15 Drink Team - Suhanó Múmiák
- 19:30 Bálványos - Sepsi ISE
- 20:45 SG Stars - Bad Boys
- 22:00 North-Zsola - Rozsdás Csont
- stă Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Coordonatorii echipei MNCR: Andrea Chiricescu şi Dan Buzea