Campioană și vicecampioană mondială la lupte, de la CSM Sfântu Gheorghe
Weekendul care tocmai s-a încheiat s-a aflat sub semnul luptelor, care au adus medalii importante pentru CSM Sfântu Gheorghe. În perioada 13-14 iunie, la Mangalia a avut loc Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă, la care au participat sportivi și sportive din 12 țări. Cele mai multe medalii au fost câștigate de reprezentanții României, care în total au obținut 30 de locuri pe podium.
Așa cum ne-a obișnuit în ultima perioadă, CSM Sfântu Gheorghe a obținut și la acest campionat rezultate deosebite. Interesant a fost faptul că la categoria 60 kg feminin, finala s-a disputat între două sportive ale clubului nostru, respectiv Mădălina Linguraru, care a devenit campioană mondială, și Mihaela Obreja, care a ocupat automat poziția de vicecampioană.
CSM Sfântu Gheorghe a obținut de asemenea și locul III la categoria 70kg feminin, prin sportiva Roxana Andrei.
„Le felicit cu bucurie pe toate cele trei sportive ale noastre. Rezultatele lor înseamnă foarte mult pentru CSM Sfântu Gheorghe”, ne-a declarat directorul clubului, George Carcadia. El a transmis totodată informația că în perioada 19-22 iunie, atleta CSM Claudia Bobocea va participa la Campionatul European pe Echipe de la Heraklion (Grecia), de unde speră să se întoarcă cu rezultate foarte bune.