Aleargă în memoria eroilor! Alergare memorială Fitness Tribe la Sfântu Gheorghe
Sportivii amatori ai Asociației Fitness Tribe din Sfântu Gheorghe își aduc omagiul în fața memoriei eroilor din 1848 printr-o alergare comemorativă ca parte a seriei de evenimente din 15 martie. Evenimentul, organizat de Asociația Fitness Tribe în parteneriat cu Casa de Cultură Kónya Ádám și Primăria Sfântu Gheorghe, va avea loc joi, 14 martie, începând cu ora 17:00.
Participanții la evenimentul sportiv intitulat "Aleargă în memoria eroilor!" se vor alinia la monumentul comemorativ al Bătăliei de la Eperestető (în fața clădirii școlii generale Ady Endre din cartierul Gării), de unde vor porni pentru a alerga o distanță de 8,5 km pe străzile orașului.
În concordanță cu festivitățile, sportivii amatori vor atinge monumente, statui și clădiri asociate cu Revoluția de la 1848-49 și Războiul de Independență, precum placa memorială a lui Kiss János, statuile lui Gábor Áron și Nicolae Bălcescu, placa memorială a lui Gábor Áron, statuia lui Berde Mózsa și bustul lui Kossuth Lajos.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei dornici să alerge la acest eveniment.
Organizator: Asociația Fitness Tribe
Parteneri: Casa de Cultură Kónya Ádám, Primăria Sfântu Gheorghe