SPORT 7 aprilie 2015

32 de medalii pentru înotătorii covăsneni

de Covasna Media | 34 vizualizări

20 medalii de aur, 7 medalii de argint și 5 medalii de bronz. Acesta este bilanțul A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe la concursul de înot Cupa Delmadi pentru copii și cadeți, competiție care s-a desfășurat la Piatra Neamț în perioada 4-5 aprilie. Clubul a participat la concurs cu o delegație de opt sportivi care au revenit acasă cu 20 medalii de aur, 7 medalii de argint și 5 medalii de bronz. Aceste rezultate au clasat A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe pe locul III în clasamentul general pe cluburi.

Medaliații cu aur sunt: Barabás András (2003): 100m craul, bras, spate, fluture și 400m craul; Artene Maria Raluca (2003): 100m craul, spate și 400m craul; Becze Zétény Benedek (2004): 50m craul, spate, bras și 200m craul; Componenții ștafetei de 4x50m mixt (2002-2003): Artene Maria Raluca, Gergely Zsolt, Barabás András și Becze Zétény Benedek; Componenții ștafetei de 4x50m craul (2002-2003): Artene Maria Raluca, Becze Zétény Benedek, Gyenge Attila, Barabás András.

Medaliații cu argint: Gyenge Attila (2003):100m spate și craul; Luffy Ákos (2003): 400m craul; Gergely Zsolt (2002): 100m bras; Artene Maria Raluca (2003): 100m fluture și bras; Becze Zétény Benedek (2004): 50m fluture.

Medaliații cu bronz: Gergely Zsolt (2002): 400m liber; Gyenge Attila(2003): 100m bras și fluture: Luffy Ákos(2003): 100m liber.

În urma cumulării punctajului obținut la probele individuale, la băieți au obținut trofeul de cel mai bun sportiv: Barabás András categoria 2003 și Becze Zétény Benedek categoria 2004; la fete trofeul de cea mai bună sportivă l-a obținut Artene Maria Raluca categoria 2003.

Antrenorul Ciprian Grosu ne declară: „Sportivii au progresat realizând recorduri personale, medaliile obținute fiind roadele muncii lor din bazin ce ne dau speranțe și la următoarele competiții. Suntem mândri și fericiți că în prag de sărbătoare am adus prin numeroasele medalii bucurie în suflete, de asemenea mulțumesc Consiliului Județean Covasna și părinților.”

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.