SOCIAL 24 august 2016

Un român a murit în cutremurul din Italia. Alţi doi români sunt răniţi şi nouă sunt daţi dispăruţi, anunţă MAE

de Mediafax | 779 vizualizări

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că un cetăţean român a murit în urma cutremurului care a afectat, în cursul nopţii, regiunea centrală a Italiei, misiunea diplomatică de la Roma urmând să asigure întreaga asistenţă consulară necesară în acest caz.

Alţi doi români sunt răniţi şi se află internaţi pentru îngrijiri medicale. De asemenea, un număr de 9 cetăţeni români rezidenţi în zona sinistrată au fost daţi dispăruţi de către aparţinători.

Misiunea diplomatică română menţine legătura permanentă cu autorităţile italiene, competente şi întreprinde demersuri pe toate canalele disponibile, inclusiv prin cele 2 echipe consulare mobile (Ambasada României la Roma şi de la Consulatul General al României la Bologna), care se află la faţa locului şi acţionează coordonat în vederea obţinerii de informaţii cu privire la existenţa altor cetăţeni români, afectaţi de seism.

MAE reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.