Spații de joacă și relaxare pentru cetățenii din Baraolt
Investiție REGIO pentru dezvoltare urbană de peste 8 milioane de lei
În orașul Baraolt se va realiza o importantă investiție REGIO în domeniul urban, ce vizează reconversia și refuncționalizarea unor terenuri și suprafețe abandonate și neutilizate. Contractul de finanțare prin care se vor investi peste 8 milioane de lei, a fost semnat la sediul ADR Centru de către domnul Lázár-Kiss Barna András, primarul orașului Baraolt și domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru. Proiectul cu denumirea „Înființare si dotare Scuar Trandafirilor respectiv Millenium, Orașul Baraolt, Jud. Covasna” va primi 98% fonduri nerambursabile din bugetul regional al Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5.2 aferentă realizării de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate.
Peste 5.800 de mp de teren din Baraolt vor fi curățați și amenajați într-un nou spațiu verde și de joacă pentru cei peste 9.000 de locuitori ai orașului. Proiectul vizează reutilizarea unor terenuri și suprafețe abandonate și neutilizate din interiorul Orașului Baraolt, respectiv Scuarul Trandafirilor și Scuarul Millenium, inclusiv modernizarea străzii Keseru Mózes cu o lungime de 118 ml, pentru a facilita accesul la Scuarul Trandafirilor. Din bugetul proiectului se vor realiza lucrări de demolare, defrișare a vegetației existente, modelarea terenului și plantare gazon final de diferite tipuri. De asemenea, se va amenaja o zonă cu suport biciclete, se vor achiziționa și dota spațiile cu toate tipurile de mobilier urban necesare pentru un spațiu de recreere, dar și un Info Point cu Touch Screan și o zonă Wi-Fi. Noile spații modernizate vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video și sistem de iluminat, vor fi racordate la utilități publice, se vor amenaja alei pietonale, spații verzi noi prin plantarea de plante perene, arbori și arbuști, gazonarea suprafețelor, teren de joacă pentru copii, leagăn, balansoar, cățărător, tobogan, mese de șah. Se vor mai amenaja un joc de apă, o fântâna arteziană, montare grup sanitar prefabricat, precum și coșuri de gunoi.
„Orașul Baraolt este un fost oraș minier, cu o rată a șomajului destul de crescută, de peste 4% oficială, dar în jur de 20% neoficial. Luând în considerare contextul economic, demografic și social în care se va implementa proiectul, se poate aprecia necesitatea realizării investițiilor propuse prin proiect, având în vedere și obiectivele stabilite de Strategia de Dezvoltare a Regiunii Centru, dintre care amintim pe cele privind creșterea atractivității turistice regionale, sprijinirea activităților culturale şi recreative, respectiv dezvoltarea resurselor umane, creșterea incluziunii sociale. Spațiile verzi nou înființate, bine întreținute joacă un rol semnificativ în promovarea sănătății populației urbane. Necesitatea acestei investiții este justificată de caracteristicile zonei, de situația infrastructurii publice, de nevoile grupurilor țintă, a îndeplinirii obiectivelor strategice, de rezolvarea problemelor de mediu. În acest context, proiectul va răspunde problemelor de coeziune socială, interacțiune umană și de mediu identificate în acest areal”, a precizat, după evenimentul de semnare a acestui contract de finanțare, Simion Crețu, Director general ADR Centru.
„Spațiile verzi, atunci când sunt şi naturale, au rolul de a păstra și perpetua vegetația naturală autohtonă din zonele în care sunt situate orașele, prin furnizarea şi conservarea habitatelor pentru diferite specii. Ca spații publice, spațiile verzi contribuie la creșterea incluziunii sociale, prin crearea de oportunități pentru ca persoanele de toate vârstele să interacționeze, atât prin contact social informal, cât și prin participarea la evenimentele comunității. Acestea oferă oportunități prin care încurajează un stil de viață mai activ, prin plimbări, alergare, exerciții fizice, ciclism etc. Spațiile verzi urbane au o deosebită importanță și din punct de vedere estetic, deoarece atenuează impresia de rigiditate şi ariditate a oricărui mediu construit – mediu ce domină în orașe. Prin valoarea amenajării lor peisagistice, spațiile verzi dau identitate așezărilor umane, constituind „o artă accesibilă”, ușor de înțeles și apropiată tuturor, pentru că folosește elemente naturale ce exercită o atracție spontană. Prin acest proiect, contribuim la dezvoltarea fizică, mentală și socială a copiilor și adulților din oraș”, a declarat domnul Lázár-Kiss Barna András, primarul orașului Baraolt.
Astfel, prin proiect se propune amenajarea a 2 scuaruri în apropierea zonelor dens populate ale orașului: Scuarul Trandafirilor în partea nord-estică a orașului, în apropierea autogării și a magazinului Profi (reprezentând un interes zonal), respectiv Scuarul Millenium în apropierea centrului. Până în ianuarie 2021, data la care se estimează finalizarea proiectului, Primăria va implementa lucrările ce vor aduce celor 9.266 locuitori, spații verzi cu multe beneficii asupra calității vieții, spații pentru activități în familie și activități sociale, pentru plimbări, dar și o vegetație ce va reduce poluarea fonică, va diminua stresul. Valoarea totală a proiectului este de 8.302.381,40 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 8.027.443,46 lei (98,00% din valoarea eligibilă a proiectului), respectiv aproximativ: 1.778.777,16 Euro.
(Serviciul Relaţii Publice ADR Centru)