SOCIAL 17 decembrie 2010

Schimbări la sistemul de asigurări sociale şi şomaj

de Covasna Media | 505 vizualizări

Pentru limitarea pierderilor de bani din bugetul statului pe cheltuieli precum asigurări sociale şi şomaj, a fost modificată legea 76 din 2002 cu privire la acordarea şomajului şi stimularea forţei de muncă.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a explicat ce anume prevăd aceste schimbări şi cum vor afecta actualii şi viitorii şomeri. Prima modificare a acestei legi este la capitolul valorificării ultimelor 12 luni din stagiul de cotizare la bugetul asigurărilor sociale. Kelemen Tibor a spus că din data de 1 ianuarie 2011, fiecare persoană are dreptul de a valorifica ultimele 12 luni de cotizare o singură dată şi nu poate apela la acest lucru de mai multe ori dacă este un „angajat turist” care se plimbă de la un loc de muncă la altul. O altă schimbare prevăzută în lege este cu privire la concediul medical pe timpul şomajului.

„Persoanele care beneficiază de şomaj şi se îmbolnăvesc trebuie să notifice AJOFM în scris de faptul că sunt în incapacitate temporară de muncă dacă doresc să li se prelungească perioada în care acestea beneficiază de indemnizaţie. În acest caz se suspendă ajutorul de şomaj, se vor acorda banii cuveniţi concediului medical, iar la expirarea concediului acesta revine la indemnizaţia anterioară”, a explicat directorul AJOFM.

Bugetul pentru stimulente limitat de Guvern

Directorul AJOFM, Kelemen Tibor, a mai spus că de la 1 ianuarie nu se vor mai acorda atât de multe stimulente angajatorilor care oferă un loc de muncă categoriilor vizate de protecţie socială (persoane peste 45 de ani, şomeri, absolvenţi sau persoane cu handicap). Guvernul nu limita până acum acordarea de stimulente acestor angajatori, dar de această dată se va întâmpla acest lucru. La începutul fiecărui an AJOFM va avea un buget fix şi nu va putea să mai ceară bani în plus pentru acordarea de mai multe stimulente.

„Desigur că sunt câteva schimbări destul de importante pentru bugetul statului, dar nu vom mai fi noi atât de bine văzuţi şi nu se ştie ce anume se va întâmpla dacă se vor acorda aceste stimulente în prima parte a anului şi nu vor mai rămâne fonduri pentru semestrul doi. Ce se întâmplă cu absolvenţii? Ei termină abia după prima jumătate a anului, astfel ei sunt condamnaţi la şomaj. Acum rămâne de văzut cum anume se va aplica legea cu noile schimbări şi ce metodologie adoptăm”, a explicat Kelemen Tibor.

Măsuri suplimentare pentru ocuparea locurilor de muncă disponibile

Kelemen Tibor a continuat cu faptul că de la 1 ianuarie şomerii vor fi obligaţi să accepte locul de muncă oferit prin intermendiul AJOFM, în caz contrar se va sista complet indemnizaţia de şomaj.

„Am primit şi această schimbare, dar nu ştiu cum să o intepretez. Până acum era facultativ şi locul de muncă trebuia să fie la o distanţă de maxim 50 de kilometri de casă. Acum nu mai suntem limitaţi de distanţă şi prin legea mobilităţii europene a forţei de muncă, locurile disponibile pot fi şi în spaţiul comunitar. Aşteptăm să vedem dacă vom mai primi informaţii suplimentare deoarece sunt persoane care nu doresc să părăsească localitatea de domiciliu sau judeţul”, a continuat directorul AJOFM.

Kelemen Tibor a încheiat cu faptul că viitori şomeri vor avea o indemnizaţie mai mică deoarece de la 1 ianuarie nu se va mai calcula în funcţie de salariul minim brut pe ţară. Acesta a spus că Guvernul a introdus un indicator unic de valoare şi care nu poate fi modificat de sindicate şi are ca menire stagnarea indemnizaţiei de şomaj, deoarece la fiecare creştere salarială creştea şi această sumă. Ajutorul minim de şomaj în acest caz va fi de 375 de lei şi va varia în funcţie de stagiul de cotizare. Totuşi, chiar dacă intră în vigoare aceste schimbări de la 1 ianuarie, şomerii actuali nu sunt afectaţi de acest lucru şi nici cei care îşi vor depune actele pentru şomaj înainte de 31 decembrie.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.