Să creăm propria noastră farmacie de acasă
Cursul de plante medicinale care a avut loc în acest weekend, în organizarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic, a tratat teme legate de existența fitoterapiei și practicile medicinei tradiționale. La cursul de pregătire teoretică și practică au participat patruzeci de persoane interesate din județele Covasna, Harghita și Sibiu.
„Am considerat important ca în cadrul programului nostru de dezvoltare rurală să acordăm o atenție deosebită cunoașterii plantelor medicinale, deoarece, în cea mai mare parte a anului, natura oferă plante care sunt excelente pentru vindecarea diferitelor boli. Sunt bucuros că cursul a avut un interes deosebit, la curs participând tineri și vârstnici, medici, farmaciști, cultivatori de plante medicinale, dar și persoane care doar acum au făcut cunoștințe cu aceste plante” – a spus directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic, Orbán Miklós.
Participanții cursului organizat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic, instituție din subordinea Consiliului Județean Covasna, au avut ocazia să se inițieze în tainele tratamentului cu plante medicinale cu ajutorul specialistului în plante medicinale, biologul Macalik Ernő. „Fitoterapia îmi mângâie sufletul” – spune specialistul despre angajamentul său față de vocația pe care o are. Acesta și-a împărtășit cunoștințele cu participanții cu umor și pragmatism.
„Cursul de formare a fost o plăcere pentru mine, participanții au arătat mult interes. Le doresc din toată inima să-și îmbogățească cunoștințele dobândite, să iubească plantele medicinale și stilul de viață natural și să dea Domnul să-și poată continua activitatea în mai multe locuri ale Ținutului Secuiesc” – a subliniat domnul profesor.
În cadrul cursului de formare, cursanții au avut ocazia să cunoască activitatea cu finanțare proprie a Mária-kert és teaház (Grădina și ceainăria Maria) Șumuleu Ciuc, din cadrul Fundației Sfântul Francisc din Deva, sub conducerea producătorului de plante medicinale Balázs Melinda Erzsébet.
La acest curs au participat persoane care lucrează în domenii diferite, dar toți aveau ceva comun, și anume: deschiderea și încrederea în plantele medicinale.
Fazakas Kata a spus: „Cursul din acest weekend mi-a fost de mare ajutor, domnul profesor Macalik Ernő ne-a arătat tratamentul unor boli, metode pe care le putem folosi ca tratament profilactic sau lângă tratamentul cu medicamente. Propun în calitate de farmacist, ca să folosească cât mai multe persoane plantele medicinale ce se pot colecta din natură, prevenind astfel bolile”.
După cursul de plante medicinale, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic va organiza, pe parcursul toamnei, cursul de măcelar și mezelar, respectiv cursul pentru construirea sobelor cu masă termică, cursuri care anul trecut s-a bucurat de mare succes, dar și cursul pentru realizarea ciuberelor din lemn pentru baie.
(Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna)