SOCIAL 25 martie 2022

Programul „Noua Casă” continuă și anul acesta

de Diana Pantelimon | 1066 vizualizări

Programul „Noua Casă” continuă și anul acesta, anunță deputatul de Covasna Miklós Zoltán, care spune că datorită unui amendament propus de el, s-a eliminat impunerea unor plafoane de venituri de 4.500 lei pe lună pentru familiile fără copii și 7.000 de lei pe lună pentru familiile cu copii.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat ca for decizional OUG 129/2020 privind implementarea programului  „Noua Casă”, după ce, în primă fază, a fost respinsă de către Senat.

„OUG 129/2020 a intrat în vigoare în momentul în care s-a adoptat de Guvern în 2020, dar procedura legislativă presupune ca acea OUG să ajungă în Parlament, să treacă prin Senat și prin Camera Deputaților, astfel încât să devină lege. Primul for decizional a fost Senatul, care a respins ordonanța și a intrat în for decizional în Camera Deputaților, iar dacă și noi am fi respins OUG, practic s-ar fi oprit programul „Noua Casă“, pentru că am fi revenit la varianta anterioară, care se numea „O familie, O casă“, program pentru care erau eligibile doar acele familii cu venituri reduse, adică maxim 4.500 de lei pe lună pentru familiile fără copii sau 7.000 de lei pe lună pentru familiile cu copii. Asta în condițiile în care salariul mediu este de aproximativ 3.800 de lei, deci o familie cu salarii medii nu mai putea avea acces la acest program guvernamental.

Am venit cu un amendament prin care am atras atenția asupra riscului de a bloca tot programul și am îndreptat acea respingere a Senatului. Acest amendament a trecut de Comisia de Buget Finanțe și s-a votat în Camera Deputaților, care fiind for decizional, are rezoluția finală.

Ministerul de Finanțe a lansat ediția pe anul 2022 a programului „Noua Casă“ cu un buget de 1,5 miliarde de lei, iar noi dacă respingeam ordonanța, precum Senatul, s-ar fi oprit programul. Amendamentul meu a trecut și în continuare pot fi date aceste credite pentru familii și nu numai, fără plafoane de venit“, a declarat, pentru Observatorul de Covasna - CovasnaMedia.ro, deputatul UDMR Covasna Miklós Zoltán.

Creditul „Noua Casă 2022“ se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului pe care îl pot accesa cei interesați este de 66.500 Euro - pentru locuințe al căror preț este de maxim 70.000 Euro, avansul solicitat fiind de 5%, sau 119.000 Euro - pentru locuințe al căror preț este de maxim 140.000 Euro. În acest caz avansul solicitat este de 15%. Diferența trebuie asigurată de cumpărător din resurse proprii.

Conform regulilor programului, nu există limită de vârstă, persoanele singure, cuplurile și familiile cu copii pot aplica pentru un împrumut pentru locuință. În cazul cuplurilor căsătorite, ambele persoane trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate.

Programul „Noua Casă”, lansat în 2009, este unul dintre cele mai populare programe guvernamentale. Până în decembrie 2021, a înregistrat peste 320.000 de beneficiari. Finanțarea se ridică la 29,9 miliarde lei.

În acest an, 14 bănci participă la programul „Noua Casă”, iar depunerea dosarelor este posibilă deja din această lună.

Mai multe informații se pot afla accesând pagina web a Fondului Național de Garantare a Creditelor, secțiunea „Noua Casă“, www.fngcimm.ro/noua-casa.

Sursa foto: Digi24, Facebook / Miklós Zoltán

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.