Prefectul vrea clarificarea numărului de romi
Datele de la Recensământ nu bat cu realitatea din judeţ.
Prefectura Covasna caută alături de Direcția Județeană de Statistică soluții prin care numărul romilor din județ să fie corectat, deoarece datele Recensământului din 2011 sunt eronate atunci când vine vorba despre această comunitate și blochează orice proiect de integrare a acestora.
Problema romilor și a datelor eronate legate de aceștia a fost repusă pe tapet odată cu lipsa apei la Valea Crișului, unde de aproape două săptămâni comunitatea romă nu are apă în urma unor defecțiuni survenite la cișmeaua de pe strada lor. Peste 160 de romi s-au adresat atunci Prefecturii, arătând că Primăria le-ar fi oprit apa. Pe de altă parte, primarul comunei, Kisgyörgy Sándor, a lămurit lucrurile, arătând că autoritățile locale au comandat piesele necesare reparării cișmelei, iar acum prefectul Munteanu a anunțat că lucrurile se vor rezolva astfel încât romii să aibă acces la apă.
Avem 20.000 de romi, 10% din populaţia judeţului
Pornind de la acest subiect, Codrin Munteanu a arătat că problema romilor este una acută în județ, deoarece niciun proiect nu poate fi demarat, în majoritatea zonelor, ca urmare a faptului că romii nu s-au declarat la Recensământ. Astfel, potrivit Recensământului de anul trecut, în județ avem 8.345 de romi, dar potrivit estimărilor realizate din datele de la primării, avem concret peste 20.000 de romi, adică peste 10% din populația județului.
„Ca să dau date concrete, pot spune că în Sfântu Gheorghe s-au declarat 420 de romi, când în realitate sunt 4.000, la Boroșneu Mare s-au declarat 38 și sunt de fapt 1.500, la Brăduț s-au declarat 645 și în realitate sunt 900, la Ghidfalău avem 5 romi declarați și sunt 700 iar la Valea Crișului din 900-1.000 de romi doar 5 s-au declarat la Recensământ”, a arătat Codrin Munteanu.
Prefectul a explicat că greșeala aparține recenzorilor și a arătat că există zvonuri potrivit cărora în cartierul Őrkő din Sfântu-Gheorghe, de exemplu, recenzorii au mers doar până la intrarea în cartier și au trecut la etnie corespondentul limbii materne pe care o declarau romii. Potrivit prefectului, problemele romilor, legate de construcții ilegale pe terenurile primăriilor (Belin, Valea Crișului, Hăghig), absenteismul școlar sau furturile de curent electric nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta ci prin proiecte cu bani europeni, unde trebuie întocmite însă documente și trebuie dovedit că localitățile au comunități importante de romi – comunități care însă nu se regăsesc în multe dintre cazuri, tocmai pentru că romii nu s-au declarat la Recensământ.
„Romii au dreptul la o viață mai bună, dar pentru că nu figurează ca și comunități compacte în multe cazuri e imposibil să se acceseze fonduri, deoarece riscăm să fim acuzați de fraude cu bani europeni. Pentru că nu e posibilă o repetare a Recensământului, purtăm discuții cu Direcția Județeană de Statistică pentru a găsi soluții să soliticăm Institutului Național de Statistică (INS) o corectare a datelor. Suntem în faza în care ne gândim la colaborări cu diverse ONG-uri care se ocupă de problemele romilor, să vedem cum alături de INS îi scoatem la lumină. Trebuie să se rezolve, altfel rămâne po problemă de care ne plângem cu toții dar nu o vrem recunoscută. Pentru a putea acționa, ne trebuie o situație clară, altfel vom face doar acte de birou pentru bibliorafturi și vom spune că ne-am făcut treaba... ei bine, eu nu vreau așa ceva, vreau rezultate”, a punctat prefectul.
(monicavajna.wordpress.com)