SOCIAL 16 noiembrie 2018

Moș Nicolae are sediu și ajutoare la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 927 vizualizări

Asociația Salvatore derulează, în numele Moșului, o campanie de donare de alimente

Asociația de Prim Ajutor din Sfântu Gheorghe, Salvatore, a inițiat, pentru al treilea an la rând, campania de donare de alimente, „Să cumpărăm cu unul în plus!”, în magazinul Merkur din zona Pieței Centrale. Voluntarii organizației sunt în magazin de marți până vineri, de la 16:00 la 19:00, dar și sâmbăta, între orele 09:00 – 13:00.  

Prima fază a campaniei se derulează în perioada 13 noiembrie – 5 decembrie, când se colectează cadouri pentru sărbătoarea de Moș Nicolae, iar a doua fază între 19 și 23 decembrie a.c., pentru sărbătoarea de Crăciun.

În cadrul campaniei se colectează atât fonduri, cât și alimente (zahăr, conserve, făinoase, condimente, ulei, ceai, cacao, dulciuri, biscuiți etc.), dar și produse de îngrijire corporală (pastă de dinți, periuțe de dinți, săpun, șampon etc.).

Bunurile strânse de la oamenii de bine din Sfântu Gheorghe, respectiv de la clienții magazinului amintit, vor ajunge la copii din casele familiale din județul Covasna, printre care și Mănăstirea Mărcuș, dar și la familii nevoiașe.

Întâlnire cu Moș Nicolae în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe

În seara de 5 decembrie, Moș Nicolae din poveste va veni din nou la Sfântu Gheorghe, în Parcul Elisabeta din oraș, asemenea tradiției din ultimii ani. Darnicul bătrânel va împărți cadouri copiilor care vor veni la întâlnire.  

În paralel, asociația Salvatore organizează și o tombolă, unde sunt puse la bătaie peste 50 de premii surpriză. Biletele de tombolă vor fi scoase la vânzare de săptămâna viitoare și vor putea fi procurate tot de la voluntarii organizației. Extragerea va avea loc în cadrul Târgului de Crăciun.

„Oamenii sunt deschiși și chiar au donat. (...) Îi invit pe cei care doresc să doneze să vină aici. Orice gest, cât de mic, contează enorm pentru o familie nevoiașă. Pornind de la cuvintele calde ale Maicii  Tereza, «nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești»”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, șefa departamentului de marketing-management din cadrul Asociației „Salvatore”, Buna Maria.  

În cadrul Asociației Salvatore activează peste 30 de voluntari, datorită cărora pot fi organizate aceste activități. „Voluntarii reprezintă iubirea în mișcare, iar ei nu au neapărat mult timp liber, ci doar inimi mari”, a subliniat reprezentata asociației.  

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.