SOCIAL 20 mai 2020

CNCD: Iohannis - amendat cu 5.000 de lei pentru declarațiile făcute după adoptarea proiectului pe Ținutul Secuiesc

de Covasna Media | 2451 vizualizări

Preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat miercuri de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 5.000 lei, pentru discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională.

Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite la Cameră a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc.

Pe 29 aprilie Klaus Iohannis declara: ''Jo napot kivanok, PSD (Vă doresc o zi bună, PSD). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!".

Potrivit CNCD, această afirmaţie reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

Pentru constatarea faptei au votat 6 membri, iar pentru amendă 5, arată CNCD.

Totodată, CNCD a mai decis că declaraţiile publice ale preşedintelui şi Guvernului privind oferirea sprijinului doar pentru o anumită categorie de cetăţeni pentru reintrarea în România nu reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

În urma ședinței din 20 mai a CNCD s-au dat mai multe sancțiuni.

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor în data de 20 mai 2020, a adoptat următoarele hotărâri:

1. Afirmațiile domnului Liviu Nicolae Dragnea referitoare la protestatari antiguvernamentali („unelte jalnice ale acestor securiști”, „curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani”, „erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări”), reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

2. Declarația domnului Robert Tiderle reprezentant Papaya Advertising conform căreia „nu angajăm pesediști” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate și dreptul la muncă, conform art. 2 alin. (1), art. 6, art. 8 alin. (2) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Robert Tiderle, precum și obligația de a publica rezumatul hotărârii într-o publicație de circulație națională. Pentru constatare au votat 8 membri, iar pentru amendă 7.

3. Intenția de a interzice expres difuzarea și interpretarea de manele pe spațiul public din Timișoara de către Instituția Primarului municipiului Timișoara, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

4. Afirmațiile domnului Ludovic Orban: „Toată ciuma roșie, toți cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-și ca niște farisei credința, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus și au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toți românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiția bisericii și care țin în această perioadă postul Paștelui. Ăștia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni și nu mai au voie să conducă România”, se încadrează în limitele libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

5. Declarația domnului Aurelian Bădulescu: „Aaa…anormalitatea și homosexualitatea și bulangii îi transformăm acum în progresiști. (…) Ca femeie eu cred că ar trebui să vă opriți din discursul asta cu bulangii (…) Și cum să îi fac? Homosexuali, progresiști? Dar procuriști pot să le spun?” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Aurelian Bădulescu. Pentru constatare au votat 8 membri, iar pentru amendă 7.

6. Declarația domnului Traian Băsescu: „cine are pensii speciale fură bani…..dorm cu pușca în pat și de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuție la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluție, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei și deodată și-au dat seama că le trebuie pensii speciale”, intră în sfera libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.Hotărâre adoptată cu 6-2 voturi.

7. Folosirea apelativului de „ciumă roșie” de către domnul Rareș Bogdan nu reprezintă faptă de discriminare, se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

8. Afirmația doamnei Carmen Casandrescu: „diaspora să voteze acolo unde locuiește, acolo să hotărească binele lor, acasă fac numai rău” se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

9. Declarațiile publice ale Președintelui României și Guvernului României privind oferirea sprijinului doar pentru o anumită categorie de cetăţeni pentru reintrarea în România nu reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

10. Nerespectarea egalității de gen în privința participării la alegerile Europarlamentare de către următoarele partide politice: USR, PSD, PMP, PNL și UDMR reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. 137/2000, republicată și art. 23 alin. (3) din Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați.

S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)

11.  Mesajul domnului Ștefan Mușoiu: „Am votat cu inima pentru un suflet de român. Am votat cu gândul la tot ce este românesc. La religia ortodoxă a strămoșilor, la limba în care am spus primele cuvinte, la tradițiile păstrate cu atâtea sacrificii. Am votat pentru respectarea dreptului la opinie publică. Am votat împotriva urii. Am votat pentru respectarea Constituției României pentru pluralism politic și pentru o țară în care fiecare român să își găsească locul. Am votat cu singurul candidat român de pe buletinul de vot, pentru că, astăzi, este despre România și despre viitorul ei.” se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

12. Comentariul/postarea domnului Nicolae Dobrovici Bacalbașa: „No!… Să fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la lilieci, noi o să-l luăm de la ciorile noastre.” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei față de Nicolae Dobrovici Bacalbașa. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

13. Afirmația domnului Traian Băsescu: „Uite, cred că și aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea și toleranța românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii, Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (..). Acuma tot ce vedeți aici să știți că se petrece și in străinătate, iar acolo se vorbește despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunțăm și la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim! Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție şi jandarmerie. România trebuie să rămână o țară în care instituțiile statului controlează tot teritoriul. Or, ei, oricât ar amenința, trebuie să înțeleagă că nu va face nici Politia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! Este bine să știm un lucru. Nu toți țiganii sunt de această categorie. Spre exemplu, țiganii căldărari, care știu meserie, cei cu pălăriile. care sunt respectabili, nu fură, își țin familiile, au creat sate ale lor, trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili! Dar este și această categorie, care provine din rândul celor nomazi, care nu este capabilă de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-si tranșeze lucrurile intre ei, si nu prin procurori si judecători. Și care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea în toată Europa. Şi daca ar mai fi in Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, polițiștii si jandarmii, și nu le-ar plăcea, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noştri!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei față de Traian Băsescu. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

14. Afirmația domnului Klaus Werner Iohannis: „Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD).Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei față de Klaus Werner Iohannis. Constatarea a fost 6-1, amendă 5-1.

15. Publicarea de către PSD organizația Sibiu: „Nume românesc versus nume de străin. Vasile versus lohannis, Orban şi Bârna lohannis, PNL şi USR ne jignesc românii! Am observat în mai multe „ieşiri” ale domnilor lohannis, Orban şi Bârna cum aceştia ironizau numele Vasile doar din simplu motiv că cel de al doilea nume al premierului Viorica Dăncilă este Vasilică. Le atragem atenţia domnilor Ludovic Orban, Klaus Werner lohannis şi Bârna că membri PSD nu au ironizat numele de origine străină, adică ungară şi germană pe care aceştia le poartă. Nu vom tolera atitudinea sfidătoare a acestor aşa-zişi lideri care au reuşit sâ-i manipuleze pe români cu tupeu şi lipsă de bun simţ. Domnilor lohannis, Orban şi Bârnă, numele Vasile este purtat cu mândrie de aproape 600.000 de români care-şi doresc să trăiască decent în ţara lor fără să fie sfidaţi, jigniţi, ignoraţi la nesfârşit de un preşedinte care niciodată nu a venit în mijlocul lor. Vasile este un nume pe care românii îl poartă pentru că este numele unuia dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, considerat păzitor de duhuri rele. Vasilică Viorica Dăncilă este numele candidatului de naţionalitate română la preşedinţia României şi care merită sâ-i conducă pe români. Vasilică Viorica Dăncilă este candidatul creştin ortodox, precum majoritatea cetăţenilor români, candidatul care a susţinut familia tradiţională la referendumul din toamnă anului 2018. Acestea sunt trăsăturile normalităţii României. în România, drepturile la opinie şi la vot democratic nu sunt îngrădite. Dar oare este NORMAL ca reprezentanţii Bisericii Evangheiice-Luterane, din care face parte sasul Klaus lohannis şi reprezentanţii Bisericii Unitariene, de care aparţine etnicul maghiar Ludovic Orban, să declare public că nu susţin familia formată dintre un bărbat şi o femeie, aşa cum este familia tradiţională românească, iar aceşti doi lideri de la PNL să nu ia atitudine? Oare este România NORMALĂ dacă a ajuns, astăzi, să fie condusă de oameni care nu simt româneşte, care nu înţeleg obiceiurile, tradiţiile şi spiritul nostru românesc, transmis din strămoşi? Români, 10 noiembrie este ziua în care aveţi dreptul să decideţi să trăiţi într-o ţară normală! Votaţi Viorica Dăncilâ, un bun român!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională/credință, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

16. Publicarea de către PSD, Organizația Vrancea: „Klaus, Siegfried, Kovesi, Orban, Hellvig, Clotilde, Kelemen, Tomac. Au ajuns străinii să ne conducă ţara? Felicitări SRI.” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de PSD. Voturi în favoarea sancționării au fost unanime (8 voturi), iar pentru amenda 6-2 voturi.

17. Afirmația doamnei Lia Olguța Vasilescu: „Domnul Klaus, cred deja se și vede șef de lagăr de concentrare și toți PSD-iștii băgați acolo la reeducare”, se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

18. Analizând afirmațiile din cadrul emisiunii România 2019 difuzată pe postul de televiziune Realitatea TV în data de 07.03.2019, de la orele 21,00, prezentatorul Cosmin Gușă împreună cu invitații săi Octavian Hoandră, Marius Pașcan, Dan Tănasă, se constată că următoarele afirmații: ..E prea departe, e prea mult, noi n-avem poliţie, îşi bagă toţi picioarele, îşi pun steagurile unde vor, unde sunteţi măi băieţi? Treceţi măi acasă! Din cauza unor porci ca ăştia…toti politicienii unguri sunt doctori de mâţe şi toţi vor cosuveranitate. Să se ducă să facă cosuveranitate în Ungaria… Cu ajutorul tuturor guvernelor aceşti nesimţiţi si-au făcut statui cu toti criminalii de români. de la Wass Albert, toţi criminalii unguri. Wass Albert era poet. fu**-ti poetul m*tii…” (Octavian Hoandră) și „la noi la 10 martie se striga pe scări, pe străzi, la manifestările acelea…biidos olâh, aici în Tărgu-Mureş, se strigă românilor opincari…”; “…suntem scoşi afară din şcoli?… şi vom ajunge să mergem şi noi la medic, să aducem translator, aici în România…ce se urmăreşte în esenţă, crearea unei mase critice de absolvenţi nevorbitori de limba română, care au învătat propria istorie si ei ştiu că sunt vechiul imperiu si că Ungaria Mare trebuie refăcută…modelul stalinist al zonei autonome maghiare, care a fost un model stalinist…” (Marius Pașcan), reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată, iar următoarele intră în sfera libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale: „Pe mine m-au preocupat foarte mult timp aceste venituri exorbitante, bogăţia asta al liderilor UDMR…Eu tot timpul spuneam că, bănuiam că românii noştri unguri ar fi mai atenţi sau mai orientaţi decât noi, care am ales foarte prost la fiecare ciclu electoral, dar acuma vin şi le spun că nu-s deloc diferiţi, să se lase reprezentaţi de asemenea hiene financiare si politice, care s-au îmbogăţit pe spatele voturilor lor si care acum îi negociează mai nou cu Viktor Orbân. Fraţi unguri v-aţi lăsat păcăliţi rău, rău, rău…”; „…problema e că s-au lăsat păcăliţi de politicienii lor, super, super bogaţi, atenţie, rivalizează, dacă nu chiar mai bogaţi decât cei mai tari baroni PSD sau PNL, pe care le închipuiţi, mult mai bogaţi, că au acumulat în timp, au fost la guvernare într-un fel sau altul… ” (Cosmin Gușă) și „împotriva deciziei luate de UDMR la acest congres, practic UDMR a decis că cetăţenii, au vorbit în numele comunităţii maghiare şi a zis…ungurii din România nu mai sunt loiali simbolurilor naţionale… ”; “…a decis ca maghiarii din România nu mai sunt români de etnie maghiară…eşti trădător de neam, trădător de ţară…”; “…sper să se enerveze prietenul meu Tăvi, pentru că l-am dat în judecată pe primarul din Sfântu Gheorghe, pentru că acest individ, cu avere de grof nostalgic al Ungariei Mari refuză să arborize un drapel al României…eu un cetăţean roman, la mine în ţară, sunt nevoit să apelez la instanţa de judecată, ca să arborez un simbol al României…”; “…la Sfântu Gheorghe şeful OPC este agresat fizic, bătut de un ungur, recidivist…” (Dan Tănasă).

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Octavian Hoandră și Marius Pașcan. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.