SOCIAL 18 iulie 2023

Bărbat din Brădet, arestat pentru violență în familie

de Daniela Luca | 4728 vizualizări

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului au fost alertați prin apel de urgență, vineri, 14 iulie, cu privire la un incident de violență în familie, în care un copil a fost agresat fizic de concubinul mamei sale, la domiciliul lor din satul Brădet. La fața locului, polițiștii au găsit un băiat în vârstă de 8 ani cu semne evidente de agresiune. După investigații, s-a stabilit că atât el, cât și fratele său, în vârstă de 6 ani, au fost agresați de concubinul mamei lor, în vârstă de 36 de ani, care consumase alcool anterior.

„La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului au fost sesizați prin apel de urgență despre faptul că un copil a fost agresat fizic de către concubinul mamei sale, în timp ce se aflau la domiciliul comun din satul Brădet.

La fața locului, polițiștii au găsit un băiat de 8 ani care prezenta semne vizibile de agresiune. Din verificări a rezultat faptul că, atât el, cât și fratele său de 6 ani, ar fi fost agresați de concubinul mamei lor, care în prealabil ar fi consumat băuturi alcoolice”, transmite IPJ Covasna. 

Copilul în vârstă de 8 ani a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

În urma activităților de investigație, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 36 ani, bănuit de comiterea celor două acte de violență domestică. Față de acesta a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore și plasat în arestul IPJ Covasna. 

Sâmbătă, pe 15 iulie, Judecătoria Întorsura Buzăului a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. 

Investigațiile sunt în curs de desfășurare în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au avut loc aceste fapte de violență în familie.

IPJ Covasna precizează că urmărirea penală reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de Procedură Penală, care are scopul de a aduna probe și nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a pus la dispoziția victimelor violenței domestice o linie telefonică gratuită, cu un număr unic de contact, 0800.500.333, pentru a semnala situații de violență domestică, trafic de persoane, discriminare de gen sau discriminare multiplă, reglementat de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Acest serviciu este asigurat 24/24 ore, 7/7 zile. Numărul este apelabil gratuit din orice rețea cu acoperire națională.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.