SOCIAL 24 februarie 2020

Atelierul părinţilor. Copilul „accidentat” de „părintele elicopter”

de Covasna Media | 903 vizualizări

Avalanșa de cărți, articole și înregistrări video cu care sunt „bombardați” părinții zilelor noastre poate să ajute, dar, în unele cazuri, poate face chiar mai mult rău decât bine. Părinții cu acces la valurile de informație disponibile preponderent și necontrolat pe internet își fixează deseori un țel greu de definit: să devină părinții perfecți sau părinții ideali.

Mânați de acest obiectiv atât de vag și de derutant și fără să realizeze care sunt consecințele faptelor lor, părinții devin supraprotectori și ajung să facă pentru copiii lor mult mai mult decât să răspundă nevoilor lor de bază pentru a se dezvolta armonios. În unele cazuri, deloc puține, ei devin cei care fac totul în locul copiilor lor. Astfel, vom vedea părinți care își supraveghează copiii în mod excesiv, atât la vârste mici, cât și când aceștia ar putea fi deja autonomi din multe puncte de vedere. Vom vedea, de asemenea, părinți care iau decizii în locul copiilor lor sau, și mai rău, care iau asupra lor o vină pentru care, în mod normal, ar trebui să răspundă copilul.

Departe de a fi părinții ideali care se visează, acești oameni sunt în esență persoane anxioase, guvernate de o multitudine de temeri pe care le proiectează inconștient asupra copiilor lor, ignorându-le nevoile reale și canalizându-și toate eforturile și întreaga atenție către perfecționism. În loc să sufle în aripile copiilor lor, acești oameni nu fac decât să controleze printr-o hiperprotecție nocivă, care aduce consecințe pe viață pentru cei pe care îi cresc.

Ajunși la maturitate, copiii crescuți în modelul de parenting, denumit de specialiști „parenting elicopter” sau stilul parental hiperprotector, vor fi incapabili să se desprindă în mod real de părinții lor, de care rămân agățați în mod nesănătos poate pentru tot restul vieții. Vor fi acel gen de oameni etichetați de societate drept „băiatul mamei” sau „fata lui tata”, incapabili să ia decizii sau să își rezolve singuri problemele, lipsiți de încredere în ei înșiși, dependenți de părerea și sfaturile părinților, cu o stimă de sine scăzută și cu o evidentă inadaptabilitate la mediul social. Toate aceste caracteristici vor împiedica adulții crescuți și educați de un părinte supraprotector să aibă o viață fericită, să aibă experiențe proprii și chiar să aibă relații sănătoase de cuplu.

Adevărul frust și greu de digerat despre astfel de părinți este acela că, de fapt, ei se confruntă cu dezechilibre emoționale majore. Spre exemplificare, punem lupa asupra unui „băiat al mamei”. Dincolo de el, am putea descoperi o mamă care și-a uitat feminitatea și și-a trăit maternitatea deformat, ca prilej de a se revanșa pentru frustrările generate de invalidarea lor ca femeie. Poate fi o femeie părăsită de soț, respinsă, înșelată, abandonată, tratată cu o lipsă crasă de atenție și respect, care, în loc să își rezolve problemele cu propria-i viață interioară și exterioară, în loc să schimbe ceva la ea însăși, se agață de viața copilului ei, pe care și-o asumă și dorește să o perfecteze după standardele sale, nedându-și seama că, în încercarea ei de a-și umple imensul vid emoțional, îi răpește acestuia viața și o trăiește în locul lui. Riscul major în astfel de situații este ca băiatul, viitor bărbat, să rămână „însurat” mental cu mama lui față de care va dezvolta o dependență psihică iremediabilă, ceea ce îl va împiedica să aibă relații de durată, căci va avea tendința de a intra doar în relații superficiale, efemere și fără implicare.

Asemenea copii cresc nesiguri pe ei, devin autocritici în exces, perfecționiști, capricioși, lipsiți de inițiativă și incapabili să își construiască propriul drum în viață. Vor fi incapabili să își asume masculinitatea sau, după caz, feminitatea, vor dezvolta un atașament nesănătos față de părinți și chiar un comportament autodistructiv, căci vor rămâne într-o fuziune nefirească și nu vor fi în stare niciodată să taie „cordonul ombilical”. Iar la baza tuturor acestor rele, se va afla mereu părintele care, în loc să caute echilibrul, conștientizarea, a căutat idealul în percepția sa, alunecând pe o pantă complet greșită, producând un rău imens și iremediabil, dintr-o dorință de nestăvilit de a face bine. Căci – nu-i așa? – drumul spre iad e pavat doar cu intenții bune.

Consuela Banciu

Psiholog clinician

 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.