Ajutor pentru elevii care lipsesc justificat de la școala online
IȘJ face apel către cei care pot să doneze echipamentele necesare copiilor care nu au acces la tehnologie
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a lansat un apel adresat persoanelor fizice și juridice din județ care au posibilitatea, să sprijine elevii din comunitățile lor, care nu dispun de mijloace electronice pentru a lua parte la cursurile online.
„Din fericire, un număr mare de elevi din județul nostru au posibilitatea de a realiza activitățile de învățare online. Există însă și elevi care nu au această facilitate din cauza lipsei mijloacelor electronice de comunicare. Acești elevi sunt dezavantajați, neavând astfel șanse egale cu ale colegilor lor și, prin urmare, au nevoie de sprijin pentru a se putea conecta și ei la aplicațiile online în vederea continuării învățării de acasă.
În acest sens, apelăm la ajutorul dumneavoastră ca, în măsura posibilităților, să donați mijloace electronice de comunicare către unitățile de învățământ”, arată apelul publicat luni, sub forma unui comunicat de presă, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Potrivit inspectorului școlar general Kiss Imre, cei care vor și pot să doneze telefoane, tablete sau laptopuri, trebuie să se adreseze, în primă fază, școlilor din localitatea din care fac parte, pentru a găsi direct, împreună cu directorii, profesorii și învățătorii beneficiarii acestui sprijin. În acest fel, donatorii se pot asigura că bunurile ajung exact acolo unde este nevoie, a punctat inspectorul școlar.
„Încercăm și prin această cale, în comunitățile, în școlile unde sunt probleme mari, să ajutăm, împreună cu direcțiunile. Nu noi vom coordona, de aici, dar situația trebuie cunoscută și analizată la nivelul fiecărei instituții în parte. Cei care îi cunosc pe acești elevi și familiile lor sunt profesorii și învățătorii. Tot ei pot stabili care sunt cei care, într-adevăr, au nevoie de ajutor”, a punctat Kiss Imre.
Reprezentanții elevilor spun că susțin demersul inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Covasna. Și Consiliul Județean al Elevilor a lansat un apel către cei care au cunoștințe concrete despre cazuri ale unor elevi care, din lipsă de echipamente, nu pot lua parte la școala online, dar momentan nu au primit informații în acest sens.
„Consiliul Județean al Elevilor Covasna mereu a avut o relație deschisă față de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna, comunicarea fiind principalul factor în munca pe care o facem împreună cu aceștia. (...) Inițiativa IȘJ-ului, este una pe care o susținem, fiind un demers care poate da roade”, ne-a spus președintele Consiliului Județean al Elevilor Covasna, Ioana Dajbog.
Cei care vor să obțină mai multe informații în această campanie, pot suna la secretariatul IȘJ 0267-314782 sau pot scrie pe adresa de e-mail office@isj.educv.ro.
Un exemplu de urmat este cel al autorităților din Sita Buzăului, care au oferit, cu titlu de împrumut, 15 laptop-uri ale bibliotecii din comună și șase abonamente la internet elevilor defavorizați.
„În România, cursurile în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal rămân suspendate, dar se va continua învățarea asistată de tehnologie până în data de 12 iunie, când se vor încheia cursurile anului școlar.
Pentru elevii și cadrele didactice care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse educaționale și sarcini de lucru”, mai arată și Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.
Iulia Drăghici – Taraș
David Leonard Bularca