Peste 1.000 de copii din județ încă se află în grija sistemului de protecție socială 

În prezent, 1.025 de copii din județul Covasna se află în diferite forme de plasament, respectiv în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția a Copilului DGASPC Covasna. Deși comparativ cu 2018 la capitolul adopțiilor nu s-au înregistrat schimbări semnificative, anul acesta unii oameni au reușit să devină astfel părinți, după ani grei de așteptare, iar câțiva copii și-au găsit familia pe care o meritau.

Până la sfârșitul lunii octombrie a anului 2019, un număr de 14 familii au obținut atestate care le permit să adopte un copil, iar alte două sunt în curs de evaluare. Totodată, s-au înregistrat 18 deschideri a procedurii de adopție, 25 de încredințări și nouă încuviințări. Pe de altă parte, nici unul dintre copiii din județ nu au fost adoptați în acest an în străinătate. 

Conform datelor DGASPC Covasna, numărul minorilor care au ajuns în sistemul de protecție socială este în scădere față de 2018, însă la capitolul adopțiilor datele nu sunt prea îmbucurătoare.  

Deși în primăvara acestui an, la Serbarea Copiilor Adoptați, organizată anual la tabăra Benedek Mező, directoarea DGASPC Covasna, Vass Mária, anunța că adopțiile în județul Covasna sunt în continuă creștere și că, de la an la an, tot mai multe familii decid să adopte un copil, până la sfârșitul anului nu s-a înregistrat un trend crescător din acest punct de vedere. 

 „Încredințarea înseamnă că un copil a fost dat pe o perioadă de trei luni familiei adoptatoare, iar încuviințare înseamnă că s-a finalizat adopția. Încuviințarea se face numai după cele trei luni de încredințare în vederea adopției. Diferența mare dintre încredințări și  încuviințări ține de faptul că mulți dintre copiii abandonați au fost adoptați în alte județe, iar încuviințarea se face în județul respectiv. Anul trecut au fost eliberate 18 atestate, cu două atestate mai multe decât anul acesta. Au fost 34 de deschideri, deci numărul deschiderilor a fost aproape dublu anul trecut decât în acest an, dar acest lucru se datorează și faptului că numărul copiilor mici care au intrat în sistem este în scădere. Ca să ne dăm seama cum stăm, mai bine ne raportăm la încredințări, pentru că mai vin și din anii precedenți, de aceea numărul este mai mare. Anul acesta au fost numai nouă încuviințări. Eu zic că vom fi cam pe acolo ca anul trecut. Nu sunt modificări importante”, ne-a explicat Vass Mária. 

Dintre cei 1.025 de copii aflați în sistem, 295  sunt în centre rezidențiale, case de tip familial, 215 sunt în asistență maternală, 318 sunt în plasament familial și 197 în centre de zi și centre de recuperare.

Totodată, un număr de 21 de prunci au fost abandonați în spitale până la finele lunii octombrie, cu trei mai puțini decât în 2018. Dintre aceștia, șapte au fost reintegrați în familiile lor, 13 au ajuns în sistemul de protecție, iar un caz este în curs de soluționare.

Familia care a înfruntat prejudecățile 

În timp ce unii abandonează propriul copil poate chiar fără să îi pese de consecințe, alții adună ani de zile dragoste pe care nu au cui să o dăruiască și se chinuie să dea viață unui suflet. 

După câteva sarcini pierdute, familia Sylvester din Sfântu Gheorghe a decis că este cazul să facă următorul pas. Anul acesta au primit telefonul mult așteptat, iar din vară au devenit părinții unui băiețel de trei ani. 

„Deja după prima sarcină pierdută ne-am gândit la adopție. Soțul mereu a fost de acord cu ideea, dar a așteptat să ajung și eu la concluzia aceasta. Pentru mine a fost mai greu pentru că am vrut să simt cum e să treci printr-o sarcină. (..) Am încercat să devenim părinți timp de trei ani jumătate, aproape patru, după care am decis să adoptăm și ne-am dus la Protecția Copilului ca să pornim toată procedura. Au urmat trei luni în care am făcut un curs, timp în care odată pe săptămână ne-am întâlnit cu un psiholog sau sociolog, apoi am trecut pe lista de așteptare. Noi am așteptat un an și o lună ca să ne sune. Apoi am mers să îl cunoaștem. A fost primul copil pe care l-am văzut. A fost dragoste la prima vedere din partea soțului, dar eu m-am speriat tare de tot. A fost copleșitor. Îmi veneau o mie de gânduri în minte, dar am reușit să le stăpânesc. Prima oară când am auzit vorbindu-se despre băiețel, toată lumea spunea că e foarte isteț și capabil, dar mă gândeam că așa spun despre toți. Când l-am cunoscut pentru prima oară, am văzut într-adevăr cât de drăguț și deștept este. Are zâmbetul pe față tot timpul”, ne-a povestit emoționată Sylvester Réka. 

„Toți părinții adoptivi ar trebui să simtă că au câștigat la loterie”

A urmat o perioadă destul de grea, spune ea. Despărțirea de asistenta maternală care l-a crescut după ce a fost abandonat a fost destul de dureroasă. Și acomodarea copilului în noua casă a fost o etapă stresantă, pentru ambele părți, însă cu puțină răbdare, familia a reușit să înfrunte greutățile care s-au ivit pe parcurs. 

 „Prima lună a fost foarte stresantă. Totul s-a schimbat. Acum la trei ani copiii sunt niște mici adolescenți și nu știam ce să fac cu asta, dar învăț pe parcurs. Când începi să simți că totul devine normal, atunci simte și copilul același lucru. Realitatea copilului de trei ani este aceea pe care o vede prin tine, ca părinte. A trebuit să fim foarte atenți la comportamentul nostru pentru că el copiază orice, ca orice copil. Mulți întreabă cum este să crești copilul de la o altă mamă, însă eu nici nu mă gândesc la asta. Peste asta trebuie să treci încă în timpul vizitelor și să îți dai seama că acest copil va fi al tău după ce îl vei adopta, nu a altcuiva. Am mai realizat acum că nu e posibil să crești un copil singur. Eu chiar am nevoie constant de ajutorul soțului ca să fac totul bine. Și asistenta maternală ne-a scos din momente foarte grele. Am apelat des la sfaturile ei, pentru că ea îl cunoștea mai bine. (...) Totuși, cred că toți părinții adoptivi ar trebui să simtă că au câștigat la loterie și că au cel mai mare noroc din lume”, ne-a mai spus Sylvester Réka. 

Femeia spune că nici prejudecățile celor din jur nu au ocolit-o. Întrebările insistente păreau să nu mai aibă sfârșit, însă ea era atât de preocupată de binele copilului, încât a decis să reacționeze doar la opiniile pozitive și să le mulțumească oamenilor care o încurajează și o sprijină.  

În ceea ce privește dezvăluirea adopției, Sylvester Réka spune că este un lucru nu doar inevitabil, ci și absolut necesar, iar faptul că acum are două familii iubitoare este doar un avantaj pentru cel mic.   

Cei care se gândesc să adopte, spune ea, trebuie să aibă multă răbdare și să fie conștienți de faptul că cei de la Protecția Copilului lucrează în interesul copiilor și că sunt bine intenționați. 

În final, Sylvester Réka a adăugat că după ani de zile în care de Crăciun simțea lipsa apăsătoare a unui suflețel care să le spună „mama” și „tata”, anul acesta va plânge iar, numai că de data aceasta de bucurie. Proaspeții părinți vor strânge la piept copilul căruia destinul i-a dăruit părinții pe care îi merita. 

Totodată, alte sute de copii din sistem, încă mai speră că într-o zi vor sărbători Crăciunul în familie.  Astfel de povești cu final fericit, precum cea a familiei Sylvester, ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care încă nu au reușit să devină părinți, dar care au totuși capacitatea de a se dărui total unui copil.