Adăpostul de noapte din Sfântu Gheorghe este deschis non-stop
Cât de protejați sunt oamenii străzii în fața noului virus
Oamenii fără adăpost sunt printre cei mai expuși la pericolele noului virus. Pentru ca aceste persoane să nu hoinărească pe străzi, Adăpostul de Noapte din cartierul Ciucului, administrat de Serviciul de Ajutor Maltez, va fi deschis în permanență. Totodată, voluntarii Asociației spun că sunt pregătiți și acum să vină în ajutorul celor nevoiași.
Până săptămâna trecută beneficiarii adăpostului din clădirea Sing-Sing trebuiau să părăsească incinta clădirii la ora 8:00 și aveau posibilitatea să intre din nou seara, la ora 18:00.
Multe dintre persoanele fără adăpost trăiesc deja cu numeroase afecțiuni, iar sănătatea lor este amenințată mereu, astfel că în contextul actual, decizia de a ține adăpostul deschis non-stop a fost inevitabilă, spune administratorul adăpostului, Székely Róbert. Măsura a fost luată de joi, 12 martie și este valabilă până pe 31 martie, cu posibilitate de prelungire.
Acesta a precizat că au fost luate și câteva măsuri de igienă suplimentare, iar ca să nu se plictisească să stea între patru pereți, voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez frecventează pe rând adăpostul și le țin de urât celor amărâți.
„Adăpostul este deschis acum 24 din 24 de ore. Am amplasat dezinfectanți. Beneficiarii pot să rămână înăuntru, deci nu trebuie să plece. Pe cei mai în vârstă nici nu îi lăsăm afară. Cu ajutorul voluntarilor organizăm programe pentru ei, cum ar fi seri de film sau jocuri de societate. Ei încă nu simt că este o problemă atât de mare. Noi le măsurăm de două ori pe zi febra și avem măști, avem dezinfectanți, avem mănuși. Ei pot să iasă, dar sunt rugați să stea mai mult înăuntru. Sunt persoane care lucrează și trebuie să părăsească dimineața adăpostul”, ne-a spus Székely Róbert.
Astfel, pe timpul zilei în Adăpostul de Noapte sunt între 11 și 15 persoane, iar pe timp de noapte între 25 și 30, spun administratorii acestuia.
Cu toate că majoritatea celor care vin la adăpost au înțeles că nu este recomandat să umble pe străzi în prezent, alții își fac „tura” obișnuită prin oraș.
„Ne este frică, dar are Dumnezeu grijă de noi. Înăuntru este dezinfectant și îl folosim când e nevoie. Ce e dat de la Dumnezeu o să vină oricum. Nu poți să scapi. Asta este”, ne-a spus un bărbat care locuiește la Adăpostul de Noapte de peste 20 de ani.
Adăpostul de noapte din reședința județului Covasna este administrat încă din 2012 de Serviciul de Ajutor Maltez. Acesta funcționează după câteva reguli stricte, însă cei care le respectă au parte de căldură, posibilitatea de a face duș, de a-și spăla hainele și au la dispoziție un pat curat într-o cameră încălzită.
Totodată, în contextul epidemiei de coronavirus, voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez Sfântu Gheorghe au pregătit 15 locuri pentru dormit în sala de sport din cartierul Örkő, în cazul în care va fi un număr prea mare de persoane care vor avea nevoie de spațiu pentru carantină.
„Am primit o cerere din partea Primăriei ca să ajutăm cu niște paturi. Noi le-am amplasat și sunt pregătite. Încă nu e nimeni adus acolo, dar la cum se vede vin mulți oameni acasă din străinătate și poate că o să fie cazul”, a mai adăugat Székely Róbert.
Voluntarii asociației vin în întâmpinarea celor care au nevoie de ajutor
Totodată, acesta a precizat că organizația este pregătită să îi ajute pe cei aflați în dificultate și în această perioadă critică, iar toți cei din sectorul non-profit ar trebui să fie pe fază, în cazul în care va fi nevoie de sprijin și mai mare.
Astfel, persoanele vârstnice sau cei care nu se pot deplasa și au nevoie urgent de alimente sau medicamente, pot apela la voluntarii din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez la numărul de telefon 0 735 226 690 - Székely Róbert.
„Cei care nu vor să iasă afară pot să ne contacteze și le vom aduce ceea de ce au nevoie. Altceva în momentul de față nu putem face. Nu suntem medici, dar cu ce putem, ajutăm. O cerință putem să o ascultăm întotdeauna și dacă putem ajutăm, iar dacă nu, transmitem mai departe pentru că avem și noi căile noastre de comunicare pe care le folosim. Acum sincer este un lucru nou și pentru noi și pentru fiecare persoană din țară. Vedem cu ce putem ajuta, dar noi suntem aici pentru oameni. (...) Eu spun să fim pe fază, să așteptăm și să urmărim ce putem să facem. Primăria și Direcția de Asistență Socială sunt cu informațiile la zi și au fost solicitate deja informațiile – ce asociație și cu câți voluntari poate ajuta dacă va fi cazul, mașini și așa mai departe. Deci sunt făcute deja listele, sunt făcute deja socotelile cine și cu ce se poate implica dacă va fi cazul”, a mai precizat Székely Róbert.