SOCIAL 19 noiembrie 2019

Îngerii păzitori ai celor nevoiași, 24 de ore la datorie

de Daniela Luca | 866 vizualizări

Serviciului de Ajutor Maltez Sfântu Gheorghe a încheiat cu succes campania de ajutorare 

Cu ocazia „Zilei mondiale a săracilor”, aproape 60 de voluntari și angajați din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe s-au aflat în acest weekend în slujba celor încercați de soartă. Ei au venit în sprijinul a zeci de persoane fără adăpost, a celor cu posibilități materiale reduse, dar și a vârstnicilor singuratici din reședința de județ.  

Pe parcursul celor 24 de ore, mai mulți voluntari au pornit pe străzile din municipiu în căutarea persoanelor fără adăpost cărora le-au oferit ceai și mâncare caldă. Acțiunea a vizat și familiile cu posibilități materiale reduse, dar şi pacienţii internaţi în secţiile Spitalului judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, pe care nu îi vizitează nimeni. Aceștia au primit pachete cu produse de igienă și pijamale, spun organizatorii. 

 „S-a simțit mulțumirea oamenilor cu care am interacționat pe parcursul campaniei chiar dacă ei nu știu că noi suntem pe teren 24 de ore. S-a simțit că sunt bucuroși, că totuși am reușit să le oferim ceva. Noi cunoaștem care sunt necesitățile multora dintre ei și care sunt problemele cu care se confruntă și, deși nu pot să spun că le rezolvăm pe toate, dar ne dorim să îi ajutăm pe fiecare în parte. (...) A fost obositor, dar când te miști în continuu și ai și un rezultat pozitiv, nu simți atât de mult oboseala”, ne-a spus coordonatorul voluntarilor Serviciului de Ajutor Maltez, Székely Róbert. 

Acesta a mai adăugat că este mândru de faptul că pe străzile din Sfântu Gheorghe aproape că nu au mai rămas oameni care să sufere de singurătate și frig. Mulți dintre aceștia sunt acum la Adăpostul de Noapte din cartierul Ciucului și beneficiază de ajutorul angajaților. 

Voluntarii au mers cu prăjituri și dispoziție bună și la persoanele vârstnice de la Căminul de bătrâni „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe. 

„Nici nu vă imaginați cât de mult contează să le dea cineva atenție acelor oameni și simplul fapt că le spunem numele și îi întrebăm cum se simt, îi face să se simtă mai bine și să simtă că sunt și ei valoroși. Mereu invităm lumea să ne ajute și să ne fie alături în astfel de momente ca să fim și mai mulți. Bineînțeles vom organiza și anul viitor și vrem să adăugăm evenimente și activități noi pentru că e nevoie”, a mai spus Székely Róbert. 

Acțiunea a marcat „Ziua mondială a săracilor”, introdusă de Papa Francisc din anul 2017. 

Foto: Facebook/ Tineretul Maltez Sfântu Gheorghe. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.