POLITICA 15 septembrie 2023

USR Covasna cere autorităților locale și județene să transmită online ședințele publice

de Diana Pantelimon | 847 vizualizări

USR Covasna a solicitat, prin intermediul unui comunicat de presă, transmiterea în direct, online, a ședințelor din Consiliul Local Sfântu Gheorghe și din Consiliul Județean Covasna. Autoritățile locale și județene nu au nicio obiecție în aceasta privință și spun că propunerea este una bună, deoarece transparența instituțională este foarte importantă.

Prin transmiterea online a ședințelor Consiliilor Local și Județean, cetățenii ar lua cunoștință despre dezbaterile și hotărârile luate, potrivit comunicatului de presă al liderilor USR Covasna.

„În baza principiului transparenței, principiul satisfacerii interesului public, principii expres menționate de Codul administrativ, apreciem că în contextul politicilor publice de digitalizare și transparență a administrațiilor publice, a venit momentul ca Primăria Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean Covasna să transmită ședințele de consiliu local, respectiv de consiliu județean, în direct, tocmai în ideea respectării drepturilor cetățenilor care doresc să ia cunoștință despre cele dezbătute, hotărâte, și astfel să dea dovadă de aplicare a principiului adaptabilității”, se arată în comunicat.

„Credem că, în cazul unității administrativ teritoriale județ Covasna și municipiu Sfântu Gheorghe, nu este vorba de lipsa unui buget sustenabil, în vederea achiziționării unor tehnologii destinate transmisiunii live a ședințelor, și nici de lipsă de personal calificat, în vederea manipulării tehnicii de transmisie. Ar fi adecvat ca toți cetățenii interesați din județ și din Sfântu Gheorghe, să poată să urmărească ședințele de consiliu județean și local, în direct; scopul direct urmărit ar fi ca cetățenii să ia cunoștință cu adevărat de cele discutate în cadrul ședințelor de consiliu, dându-se eficiență maximă principiului transparenței, sprijinirea unui fenomen de educare administrativă, astfel încurajând cetățenia activă, și creșterea gradului de responsabilizare a administrațiilor publice”, a declarat președintele USR Covasna, Dulányi-Balogh Szilárd, citat în comunicatul de presă.

Autoritățile locale și județene au răspuns pozitiv la această propunere.

Ședințele celor două consilii sunt publice, dar pentru a fi mai ușor pentru cei interesați, desigur, online-ul se poate lua în considerare.

„În perioada pandemiei, Consiliul Județean Covasna a transmis live, în spațiul online, toate ședințele de consiliu. De îndată ce distanțarea socială nu a mai fost necesară, am reluat practica întâlnirilor în offline, după modelul anterior. Ședințele de consiliu sunt publice, ceea ce înseamnă că oricine poate participa, însă pentru a facilita accesul doritorilor, avem disponibilitatea de a relua oricând transmiterea ședințelor în online. Pentru noi, transparența instituțională este extrem de importantă”, a transmis, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat că este deschis la discuții și dacă se vor decide asupra implementării unui sistem video, atunci investiția va fi inclusă în bugetul de anul viitor.

„Orice propunere sau idee bună, indiferent din partea cui ar veni, inclusiv critică, dacă este constructivă, mă aplec acelei propuneri sau critici. Și în acest caz propunerea este una ok, nu pot să o critic. În urmă cu câțiva ani am analizat această oportunitate de a achiziționa un sistem video pentru a putea fi urmărite online ședințele Consiliului Local. Prețul a fost destul de mare și la momentul respectiv am considerat că sunt lucruri mai importante de făcut cu banii respectivi. O să avem o întâlnire, o discuție cu domnul Dulányi, cerem o ofertă de preț să vedem ce costuri ar însemna implementarea unui asemenea sistem și în cazul în care decidem că suma respectivă acolo e cel mai bine să fie cheltuită, atunci anul viitor o să includem în buget această investiție”, a spus primarul Antal Árpád, joi, 14 septembrie a.c., în cadrul unei conferințe de presă.

În prezent, doritorii pot participa fizic la ședințele Consiliului Local. Însă foarte rar se întâmplă să fie prezenți locuitori ai orașului, potrivit edilului.

„Totuși mai sunt două lucruri importante pe care trebuie să le spun. Fiecare ședință este publică, oricine dorește să participe la o ședință, o poate face. Sunt cazuri când vin din oraș, dar foarte rar. În aceeași măsură, am discutat cu colegi din Ungaria care au sisteme din acestea și mi-au spus că sunt 8-10-12 persoane maxim care urmăresc online o ședință. Trebuie să ținem cont de toate aceste lucruri, dar în cazul în care, împreună cu cei de la USR, vom considera că asta este o investiție care trebuie făcută, chiar nu am absolut nicio rezervă. (...) În momentul când vin cu niște idei, sunt deschis, discutăm, ne întâlnim, n-am absolut nicio rezervă”, a adăugat primarul.

Acesta a mai menționat și faptul că, de când este primar, peste 99 % din proiectele de hotărâre au fost votate în unanimitate, chiar și când a existat o opoziție puternică. Acest lucru arată că proiectele au fost mereu în folosul comunității.

În cazul în care se va decide implementarea unui sistem video în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, pentru transmiterea online, acesta va trebui gândit cu opțiuni bilingve, dar și cu descrieri ample ale proiectelor. Aceasta, pentru că înainte de a se vota în ședințe, ele sunt întâi discutate amănunțit, în comisii, potrivit primarului Antal Árpád.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.