POLITICA 26 iulie 2022

Tánczos: La nivelul județului Covasna nu sunt restricții, dar și aici nivelul apei este mult sub media anuală

de Covasna Media | 618 vizualizări

Prezent la o conferință de presă în Sf. Gheorghe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a declarat luni că, deși în marile lacuri de acumulare rezervele de apă sunt la un nivel satisfăcător, este necesar să avem grijă de resursele de apă, pentru că seceta continuă. În ceea ce privește județul Covasna, situația nu este deocamdată alarmantă, însă risipa nu este recomandată. 

Raţionalizarea apei încă nu este un termen potrivit pentru această fază, dar restricţii sunt şi apeluri la un consum cumpătat şi responsabil apar din ce în ce mai des. Într-adevăr, sunt 24 de secţiuni, pe Crişuri, Someş, pe Prut, Bârlad sunt fenomene de secare în albiile râurilor, sunt lacuri care au dispărut, din păcate. În paralel, în marile lacuri de acumulare rezervele sunt încă la un nivel satisfăcător, dar seceta continuă, vin câteva zile foarte calde. În continuare, până joi cel puţin, vom avea alertă de cod galben şi portocaliu pe fenomene de secetă. Deci, în continuare trebuie să avem mare grijă de resursa de apă potabilă, pentru că vor apărea, din păcate, şi alte localităţi care se vor confrunta cu aceste probleme. (...) Rezervele de apă existente nu pot fi transportate în cantităţi semnificative dintr-o regiune în cealaltă, tocmai de aceea sunt foarte multe localităţi concentrate în anumite regiuni, în zona Moldovei, de exemplu, unde restricţiile sunt mai severe. Sunt alte localităţi care au rezerve suficiente pentru a consuma, practic, cât vor, dar mai ales în această perioadă, indiferent de situaţie şi indiferent de rezervele comunităţii respective, apelul este pentru a avea un consum responsabil, doar pentru strictul necesar, astfel încât să avem grijă de rezervele pe care le mai deţinem”, a precizat ministrul Mediului, care a adăugat că, în ciuda secetei, apa pentru irigarea culturilor agricole poate fi încă asigurată.

În majoritatea zonelor unde sunt sisteme de irigaţii se poate asigura resursa de apă pentru irigaţii. Sunt câteva culturi care sunt deja în faza de recoltare, acolo nu mai este nevoie, porumbul şi încă două-trei culturi ar avea nevoie de apă. Acolo unde este nevoie de apă pentru irigaţii, încă putem să asigurăm resursa necesară", a mai spus ministrul Mediului, precizând totodată că ar fi nevoie de câteva luni de ploaie pentru a reface resursele de apă la nivelul solului. 

Resursa de apă la nivelul solului este foarte, foarte mică, la nivel de un metru resursa este la 30-40% faţă de media anuală caracteristică acestei perioade. Sunt zeci de localităţi unde cantităţile de precipitaţii sunt la mai puţin de jumătate faţă de cantităţile caracteristice ultimelor zece luni, de exemplu, din această perioadă. Deci nu a început acum seceta, acum atinge un vârf, dar, practic, a început din septembrie anul trecut, precipitaţiile din timpul iernii au fost foarte mici, primăvara destul de secetoasă, vara fără precipitaţii şi efectele se văd, din păcate, în agricultură mai ales”, a spus ministrul.

Deși în județul Covasna situația nu este deocamdată critică, ministrul Mediului a atras atenția asupra faptului că nivelul apei este foarte scăzut pentru această perioadă a anului. „La nivelul județului Covasna nu sunt restricții, nu sunt fenomene severe, dar și aici nivelul apei este mult sub media anuală, și nivelul Oltului, și nivelul celorlalte râuri din zonă. La fel și în Harghita, și în Brașov. Practic, toată țara este afectată de această secetă cumplită, care, din păcate, cel puțin patru zile va mai dura”, a spus reprezentantul Guvernului.

Foto: Kocsis-B. János 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.