Referendum reloaded
Proiectul de hotărâre în vederea organi zării unui referendum care să stea la baza iniţiativei legislative cetăţeneşti privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc este readus în discuţie de Consiliul Local Sfântu-Gheorghe (CL) în cadrul şedinţei sale ordinare de la sfârşitul acestei luni. Liderul fracţiunii PCM din cadrul CL, Kovacs Istvan, a afirmat ...
Consiliul Local va discuta în această lună, din nou, proiectul privind referendumul oficial pentru autonomie
Proiectul de hotărâre în vederea organi zării unui referendum care să stea la baza iniţiativei legislative cetăţeneşti privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc este readus în discuţie de Consiliul Local Sfântu-Gheorghe (CL) în cadrul şedinţei sale ordinare de la sfârşitul acestei luni. Liderul fracţiunii PCM din cadrul CL, Kovacs Istvan, a afirmat că reprezentanţii PCM au reînaintat acest proiect care a fost supus dezbaterii publice în luna decembrie, pentru a doua oară, şi de data aceasta speră într-o altă abordare a consilierilor UDMR privind acest proiect, întrucât la şedinţa din luna octombrie aceştia votaseră cu abţinere iniţiativa civicilor-maghiari. Kovacs şi-a explicat atitudinea UDMR din prisma factorului electoral. „Opunerea de data trecută a UDMR a ţinut şi de faptul că era perioadă electorală şi Uniunea avea speranţă mai mare de conlucrare cu partidele româneşti. Acum, fiind eliberaţi de povara guvernării cred, sper, că vor avea o altă abordare, în plus am şi discutat care erau aspectele cu care nu erau de acord, de natură tehnică”, a declarat Kovacs. Proiectul privind organizarea referendu mului a fost şi modificat pe alocuri, spun reprezentanţii PCM Covasna, dar esenţa rămâne aceeaşi şi este propusă ca dată de organizare 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Proiectul discutat în luna octombrie nu trecuse de CL Sf.Gheorghe, după ce UDMR a votat cu abţineri, consilierii români împotrivă şi PCM pro organizare referendum. Anul trecut, 19 consilii locale din judeţele Covasna şi Harghita au adoptat hotărârile pentru organizarea referendumului în vede rea înaintării unei iniţiative legislative cetă ţeneşti privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, şi toate cele 19 hotărâri au fost atacate în contencios de Prefecturi. La acestea se adaugă hotărârea din comuna Valea Crişului, care a fost revocată la scurt timp, înainte de a fi atacată. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Ferencz Csaba, adoptarea acestor proiecte nu înseamnă instituirea unei autonomii, ci este vorba pur de referendum pentru schimbarea graniţelor administrative şi formarea unui judeţ nou. „Autonomia este altceva, înseamnă com petenţe specifice. Este într-adevăr un pas spre autonomie, dar hotărârea în sine, juridic, face referire la un proiect de hotărâre şi este altceva, nu este vorba despre o hotărâre de autonomie“, a mai precizat Ferencz. Conducerea CNS a propus în urmă cu câteva luni organizarea unui referendum necesar înaintării în Parlament a unei iniţiative legislative care propune şi modificarea limitelor administrativ teritoriale ale judeţe lor, pentru care este nevoie înainte de un referendum. Întrebarea care va fi adresată cetăţenilor este dacă sunt sau nu de acord cu modificarea limitelor teritoriale ale judeţelor din care fac parte. Iniţiativa CNS şi PCM a fost criticată şi atacată de lideri ai societăţii civile româneşti şi politicieni români din cele două judeţe, pe motiv că încalcă Constituţia şi îndeamnă la tensiuni interetnice, solicitând de nenumărate ori să se renunţe la ea.
Ana Sidon