POLITICA 18 iunie 2009

PSD Covasna: Clerul maghiar – agent electoral pentru UDMR

de Covasna Media | 882 vizualizări

Conducerea organizaţiei PSD Covasna consideră că scorul obţinut de UDMR la alegerile europarlamentare şi prezenţa la vot a maghiarilor din judeţ s-ar datora unei implicări a clerului

maghiar, care ar fi acţionat ca agent electoral şi ar fi dus oamenii la vot, şi nicidecum nu este meritul exclusiv al UDMR. „La aceste alegeri rezultatul mai bun al UDMR se datorează faptului că au un agent electoral foarte important care lucrează în continuare pentru ei, este vorba despre cler, de preoţi. Am constatat în ziua votului o implicare deosebită a tuturor preoţilor din judeţ, au fost foarte multe localităţi unde oamenii au fost duşi la vot cu maşinile parohiilor”, a declarat preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama.

El a subliniat că preoţii nu ar trebui să se implice în acţiuni politice, amintind că primul miting organizat împotriva posibilelor schimbări din fruntea deconcentratelor a avut loc cu implicarea preoţilor maghiari. În opinia liderului social-democrat, poziţionarea clerului pe post de „agent electoral“ s-ar putea să-i coste pe preoţii angrenaţi în acţiunile politice ale UDMR, care s-ar decredibiliza odată cu decredibilizarea UDMR ca formaţiune politică.

Grama a amintit că la alegerile anterioare pentru Parlamentul European, episcopul Tökés a luat un număr de voturi aproape dublu faţă de UDMR, iar participarea preoţilor şi prezenţa lui Tökés pe lista comună au dus la rezultatul actual al alegerilor pentru UDMR, şi nicidecum nu este meritul exclusiv al UDMR ca formaţiune politică.

Afirmaţiile preşedintelui PSD Covasna au legătură şi cu unele comentarii ale primarului din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, cu privire la scorul obţinut de PSD sau PD-L la europarlamentare, sau la prezenţa românilor la vot. Horia Grama a subliniat că îl surprinde luarea de poziţie a primarului, care „moare de grija altora“, şi care nu ar fi în măsură să comenteze atâta vreme cât a fost ales doar de aproximativ 8.000 de cetăţeni, obţinând circa 17% din totalul voturilor din municipiu.

„PSD Covasna a obţinut un scor bun, ne menţinem ca al doilea partid din judeţ şi suntem mulţumiţi că am luat mai multe voturi decât PD-L cu EBA la un loc“, a spus Grama.

Lista solidarităţii maghiare a obţinut în Covasna 82,41% din voturile electoratului prezent la urne, iar dintre partidele româneşti PSD a obţinut cel mai mare scor, cu peste patru mii de voturi.

Ana Sidon

Teme articol: UDMR PSD preoti
Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
Ion Ciobanu, 23 iunie 2009
Dosarele de securitate ale clerului sunt la arhiva sau distruse, indiferent de cler: ortodox, greco, romano...cred ca si imamii din Dobrogea au avut dosarelul lor: de urmarit, de informator, de citeste integral
bobo, 23 iunie 2009
Draga Ciobanu atitea prostii, adunate la un loc , nu am vazut in ultima vreme . Daca nu ai observat in copnducere sunt si Romani cu nr. de masini DEP, GUV, DJT, si inca vreo 40 de institutii. Ar fi citeste integral
Ion Ciobanu, 22 iunie 2009
Cum vad unii numai ce vor...Popii nostrii, gagicari si depravati cum ii stim (generzlizez evident) au fost uneori si importanti pioni ai securitatii sau PCR dar ce treaba are mai "Vali" cu faptul ca citeste integral
reluc, 22 iunie 2009
Vali s-ar putea sa ai dreptate dar se refera la acea perioada ,iar preotii o faceau la indemnul partidului nu cred ca preotii ortodocsi din ziua de azi se preocupa de soarta enoriasilor , ei vor citeste integral
Ion Ciobanu, 22 iunie 2009
Popii unguri fac politica si incitare la ura etnica in biserica. Stiu caz de maghiar care refuza sa mai mearga ca biserica fiindca de acolo pleaca nervos, incitat si plin de ura, in loc sa-si citeste integral
Vali, 22 iunie 2009
Au fost cazuri in care oamenii maghiari cu domiciliul in alt judet nu au putut vota pe lista speciala. Numai in a 3. sectie de votare li s-a permis dupa insistente... Oare nestiinta sau "buna citeste integral
Vali, 20 iunie 2009
Domnul Grama a devenit foarte interesat de imaginea bisericilor si a clerului maghiar. Oare atunci de ce nu a fost interesat de ei, cand era vorba de retrocedarea proprietatilor bisericilor pe plan citeste integral
reluc, 20 iunie 2009
nu stiu daca e bine sau rau ca maghiarii au ca agent electoral clerul , dar cred ca ar trebui implicati si preotii ortodocsi in constientizarea importantei votului dat de romani in acest judete.
Ariel, 19 iunie 2009
Si ce zice Grama despre faptul ca IPS Selejan era acuzat de propaganada electorala mascat in favoarea PSD (PDSR) acum cativa ani? Aud?
fantomas, 18 iunie 2009
Au votat foarte multi cu carti de identitate expirate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.