Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: ANL ar trebui descentralizată, iar locuinţele vândute la preţul pieţei
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, e de părere că Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) ar trebui descentralizată, iar unităţile locative ar trebui vândute la preţul pieţei.
El a susţinut că valoarea investiţiei în toate locuinţele construite prin ANL este de aproximativ 2 miliarde de euro.
„Eu am făcut nenumărate note către Ministerul Dezvoltării (...), am făcut foarte multe note către foarte mulţi miniştri solicitând descentralizarea ANL-ului şi întotdeauna am argumentat că, practic, vorbim în acest moment de o sumă undeva la 1,5-2 miliarde de euro, o sumă colosală care este blocată în aceste locuinţe ANL. Vorbim de fondurile statului român, în primul rând, pentru că aceste investiţii au fost făcute de către minister în mare parte, municipalităţile au pus la dispoziţie terenul şi au făcut lucrările de sistematizare verticală şi aşa mai departe, dar vorbim de o sumă foarte mare care este blocată în acest moment şi această sumă ar putea fi eliberată dacă s-ar lua o decizie la nivel de Guvern prin care să se spună că aceste locuinţe se vând la preţuri corecte, la preţurile de pe piaţă. Pentru că, în acest moment, preţul este aproape identic la un apartament cu două camere care s-a construit într-o comună şi unul care s-a construit în Bucureşti. Dar în Capitală valoarea este mică, iar acolo, autorităţile locale nu au interesul să le vândă pentru că încasează chirii pe aceste spaţii şi nu le intabulează ca să nu se vândă, pentru că dacă se vând, banii merg la bugetul de stat, nu la bugetul local, iar în celelalte oraşe valoarea locuinţelor este peste valoarea de piaţă şi atunci nimeni nu vrea să cumpere o locuinţă ANL peste valoarea de piaţă din localitatea respectivă“, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Antal Arpad.
Edilul a mai adăugat că din vânzarea acestor locuinţe ar avea de câştigat atât statul român, cât şi chiriaşii şi autorităţile locale.
„Deci, cu o hotărâre de Guvern s-ar putea lua o decizie prin care, pe de o parte, să încaseze statul 1,5 miliarde de euro aproximativ, pe de altă parte chiriaşii actuali să aibă posibilitatea să cumpere. Deci, ar câştiga şi statul, ar câştiga şi chiriaşii, ar câştiga şi autorităţile locale dacă parte din acele sume ar rămâne la nivel local, obligând unităţile administrativ-teritoriale să facă un fond de construire de locuinţe şi să nu poată să cheltuiască pe altceva banii respectivi. Deci, asta ar fi o soluţie la îndemâna oricui. (...) Nu înţeleg de ce nu se rezolvă această problemă. Întotdeauna am primit răspuns că Ministerul Justiţiei nu vrea să avizeze o asemenea hotărâre, pentru că legea din România nu permite să vinzi ceva sub valoarea pe care a investit-o. Dar, până la urmă, logica trebuie să fie peste anumite reglementări şi legile sunt făcute oameni, adică dacă există o asemenea lege trebuie modificată legea respectivă şi să se facă să fie trecută ca şi excepţie locuinţele ANL. Pentru ca, dacă nu facem acest lucru, nu ajutăm nici chiriaşii, nu ajutăm nici statul şi nu ajutăm nici localităţile. Deci, suma aceea de un miliard şi jumătate de euro dacă ar intra în economie sau dacă are reintra în construcţia de locuinţe ar însemna un plus pentru toată lumea“, a mai spus primarul municipiului Sfântu Gheorghe.