POLITICA 20 octombrie 2016

Plângere în instanţă împotriva Primăriei Sfântu Gheorghe, pentru mormanul de pământ din faţa Prefecturii

de Agerpres | 1290 vizualizări

Prefectura Covasna a depus o plângere în instanţă împotriva Primăriei Sfântu Gheorghe, care, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a pieţei centrale, a lăsat un morman uriaş de pământ în faţa acestei instituţii.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că s-a văzut nevoit să apeleze la instanţa de judecată, deoarece repetatele apeluri făcute către autorităţile locale nu au avut succes.

„Piaţa a fost finalizată, iar la momentul acesta, terenul din faţa Prefecturii ar fi trebuit să fie aşa cum a fost. (…) Am făcut numeroase solicitări către Primărie să ridice mormanul de pământ şi, pentru că nu s-a întâmplat nimic, ne-am adresat instanţei. (…) Vrem ca terenul să fie readus la starea iniţială. Dacă Primăria are alte planuri urbanistice, asta e altă discuţie”, a declarat prefectul Sebastian Cucu.

Proiectul de reamenajare a zonei centrale a municipiului Sfântu Gheorghe, întocmit de Primărie, prevede extinderea spaţiilor verzi prin amenajarea unei coline de pământ de aproximativ cinci metri înălţime în faţa Prefecturii şi Consiliului Judeţean Covasna, care să simbolizeze „trupul pietrificat” al balaurului răpus de patronul spiritual al oraşului. Lucrările începute anul trecut nu au continuat, însă, pentru că Prefectura a chemat în instanţă Consiliului Local Sfântu Gheorghe, cerând anularea Planului Urbanistic Zonal, pe considerentul că nu are avizele necesare de la SRI şi Ministerul Apărării Naţionale.

Proiectul a stârnit, de altfel, numeroase controverse, reprezentanţii comunităţii româneşti acuzând autorităţile locale, aflate sub culorile UDMR, că ridicarea acestui uriaş morman de pământ are ca scop „obturarea” vizibilităţii ansamblului statuar „Mihai Viteazul” aflat în piaţa alăturată.

În vara acestui an, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost amendat contravenţional de către Inspectoratul de Stat pentru Construcţii pentru mormanul de pământ lăsat în faţa Prefecturii Covasna. Primarul Antal Arpad a declarat la acea vreme că autorităţile locale nu renunţă la proiect, prin urmare degajarea acelui spaţiu ar fi o mutare „absurdă”, care implică nişte cheltuieli inutile.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
eduard, 21 octombrie 2016
Suntem singura municipalitate din lume , cu un morman de pamant in fata unei prefecturi . Sau poate gresesc si este o noua moda arhitecturala imprumatata din Asia . Nu vedeti cata rea vointa exista citeste integral
lili, 21 octombrie 2016
Sa ne batem in mormane de pamant, restul le-am rezolvat, cetatenii din Covasna sunt alaturi de cei din Vaslui, Teleorman, Harghita printre cei mai saraci, in toate statisticile! Multumim UDMRului citeste integral
Mik, 21 octombrie 2016
Auzi..reprezentantii comunitatii romanesti- ce mereu au fost contra la orice. pai toti suntem romani de diferite etnii
Mik, 21 octombrie 2016
Si iar iese scandal ...asta aduce aminte de momentele cand se judecau pentru steaguri acum cativa ani.. si ce s-a rezolvat? Nimic, steagurile s-au inmultit - efectu invers. In loc sa vedem de locuri citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.