POLITICA 25 noiembrie 2010

PCM Covasna susţine că UMDR mituieşte alegătorii din Boroşneul Mare

de Covasna Media | 650 vizualizări

Reprezentanţii Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna acuză conducerea județeană a UDMR că în cazul alegerilor pentru Primăria Boroşneul Mare aceştia din urmă fac o campanie neloială şi lipsită de corectitudine. Preşedintele PCM, Kulcsar Terza Jozsef, a afirmat că din programul de primar ce ar fi urmat să fie implementat prin prisma candidatului lor, Girtler Gyula, UDMR-işti au furat o idee şi acum doresc să îşi asume creditele pentru acest lucru.

„La începutul campaniei noi am promis că dacă va câştiga candidatul PCM vom introduce iluminat public la Boroşneul Mic. Luni, cei de la UDMR au anunţat că au instalat doi stâlpi pentru iluminat public, dar nu au nici măcar autorizaţie pentru montarea acestora. Acum ei vor să îşi asume creditele pentru acest proiect dar nu ştiu de ce s-au trezit acum, după 20 de ani să facă acest lucru”, a declarat preşedintele PCM.

Preşedintele PCM Covasna afirmă că în momentul în care UDMR a făcut alegeri interioare pentru stabilirea candidatului, susţinătorii lui Lorincz Kalman au împărţit populaţiei din Boroşneul Mare pachete cu alimente de bază pentru a le câştiga încrederea.

„Pachetele cu alimente de bază au ajuns la populaţie şi când le înmânau le spuneau oamenilor să voteze Lorincz Kalman. Prin susţinerea unui angajat al Consiliului Judeţean la o primărie destul de mică consider că UDMR încearcă să îşi consolideze monopolul politic. Nu pot să îmi dau seama cum am putea câştiga această cursă electorală când ei apelează la asemenea gesturi. Mai mult, PCM nu are nici membri în comisia electorală deoarece nu este partid parlamentar. Nu vreau să cred că vom pierde această comună în faţa celor de la UDMR”, a încheiat preşedintele PCM.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vasy, 26 noiembrie 2010
Ce noutate mare.....toti o fac,nimeni nu recunoaste.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.