Olimpiu Floroian (președinte PNL Covasna): „Am fost un partener activ al autorităților locale. Localitățile din zona românească a județului au beneficiat de mai mulți bani ca oricând!”
Se împlinesc doi ani de la ultimele alegeri locale și prilejul este unul bun pentru bilanț. Președintele Partidului Național Liberal (PNL) Covasna, Olimpiu Floroian, ne-a vorbit din această perspectivă despre rezultatele formațiunii pe care o reprezintă în județ, despre proiectele importante derulate în această perioadă, perspectivele crizei energetice și altele.
– Domnule Floroian, au trecut 2 ani de la alegeri. Înainte de acestea ați promis că veți fi un partener activ al autorităților locale din județ, pentru a vă asigura că ele vor beneficia de finanțare și susținere și că vă veți dedica prioritar localităților românești din Covasna. Ce rezultate ați avut în acest sens?
– Eu cred că a fost o perioadă foarte prolifică, cu rezultate vizibile, concrete. Am promis că voi face asta și am fost un partener activ al autorităților locale, în special în zona românească a județului, așa cum e firesc. Eforturile mele s-au concentrat pe zonele Întorsura Buzăului, Sita Buzăului și Barcani. A fost o perioadă în care s-au alocat acestor localități mai mulți bani decât oricând, prin programele cunoscute deja PNDL 1 și PNDL 2, dar foarte importantă pentru aceste UAT-uri (n.red. Unități Administrativ-Teritoriale) va fi finanțarea prin programul Anghel Saligny, prin care sume fără precedent vor ajunge în zonă.
Astfel, în Întorsura Buzăului ajung 11.000.000 de lei pentru lucrări de apă-canal, în Sita Buzăului 30.000.000 de lei (18.000.000 de lei pentru asfaltări și 12.000.000 de lei pentru lucrări de canalizare) și în Barcani 24.000.000 de lei (18.000.000 de lei pentru asfaltare și 6.000.000 de lei pentru apă-canal).
Mai trebuie să menționez și că noi am fost aproape de aceste localități în toată această perioadă de la alegeri încoace și că am reușit să găsim soluții pentru ca de fiecare dată când a fost imperios nevoie de fonduri, pentru finalizarea unor proiecte, pentru cofinanțări, să se aloce resurse din Fondul de rezervă al Guvernului. Cred că am fost un partener onest și săritor, pentru toate UAT-urile românești din zonă.
– Ați mai spus că veți încerca să colaborați cu ceilalți reprezentanți ai județelor, în vederea susținerii marilor proiecte cu o importanță fundamentală pentru județ: drumuri expres și autostradă, infrastructură feroviară, aeroport, spital etc. Ați reușit?
– Toate obiectivele pe care le-ați precizat sunt într-adevăr foarte importante pentru județul nostru. Multe dintre ele s-au finalizat sau sunt în curs de finalizare, dar nu știu cât de multă lume va înțelege cât de important a fost să ne luptăm pentru ele, mai ales atunci când se aflau doar la stadiu de proiect. Aș începe cu infrastructura feroviară, pentru că la acel moment era încă în discuție refacerea podului de cale ferată de la Budila. Am văzut în ultima perioadă că mulți au discutat și au lăudat faptul că acest pod a fost redat în folosință. Probabil, însă, că puțini își amintesc de faptul că totul a început când ministru al transporturilor era Lucian Bode, cu care am avut atunci întâlniri și discuții, care a înțeles gravitatea situației din zonă și care a demarat această acțiune care s-a finalizat în urmă cu puțin timp.
Mai vreau să menționez proiectul drumului 121A Întorsura Buzăului – Boroșneu Mare, proiect susținut de consilierii PNL, care are termen de finalizare sfârșitul anului 2022 și care este foarte important pentru locuitorii din zona românească a județului. Acesta reprezintă cea mai scurtă variantă de deplasare între bazinul Buzaielor și municipiul Sfântu Gheorghe. Avem promisiunea autorităților că termenul de finalizare a lucrărilor va fi respectat.
Sigur că o mare reușită, care ne privește direct, este și aeroportul de la Ghimbav, a cărui finalizare i se poate atribui în totalitate președintelui CJ Brașov, liberalul Adrian Veștea, care este un apropiat al județului Covasna și care ne-a sprijinit de câte ori a fost nevoie.
– Partidul Național Liberal și-a asumat înaintea alegerilor și câteva obiective concrete. Cum stați în raport cu promisiunile făcute oamenilor?
– Cred că vă referiți în principal la lucrările de cadastrare în județ, despre care spuneam atunci că sunt cheia realizării multor proiecte de dezvoltare.
Nu știu dacă este cunoscut faptul că zilele trecute a fost finalizată cadastrarea integrală a localității Reci, aceasta fiind prima din județ în care s-a realizat acest lucru, prin programul operațional regional.
În acest program au mai fost incluse alte 14 localități, care reprezintă aproximativ o treime din suprafața județului Covasna.
Menționez că aceste localități în care se fac lucrări prin POR au fost alese în baza unui algoritm național, nu a stat în putința autorităților locale să o facă.
Există însă și programul național de cadastru și carte funciară, prin care lucrările se fac pe sectoare cadastrale și care este finanțat de către Agenția națională de cadastru. Și prin acest program, încercăm să ne asigurăm că localitățile din județ vor rezolva în totalitate această necesitate, în anii care urmează.
– Se tot vorbește că urmează o iarnă grea. La ce să se aștepte covăsnenii și cum se raportează guvernanții liberali la provocările din lunile următoare?
– Cu siguranță va fi o iarnă dificilă. Nu pot fi însă de acord cu scenariile apocaliptice pe care le vedem promovate în fiecare zi pe canalele media sau pe rețelele de socializare. Vă dau un singur exemplu. A fost anunțată, de către guvernul condus de un liberal, o plafonare a prețului la lemn de foc, la 500 de lei/mc. Mulți însă nu se pricep să facă diferența între metrul cub și metrul ster, așa cum de fapt se vinde lemnul de către agenții comerciali, primării sau Romsilva. Un metru cub reprezintă 1,7 metri ster, ceea ce înseamnă că prețul a fost plafonat de fapt la aproximativ 300 de lei pentru un metru ster, preț comparabil cu cel de anul trecut. Sigur că asta nu înseamnă că nu va fi greu pentru mulți cetățeni, care sperau să obțină lemne de foc de la primării, unde prețul este mai mic, de aproximativ 175 de lei/metru ster. Din păcate, datorită numărului mare de cereri, cantitatea de lemn exploatată de acestea pentru populație aproape că s-a epuizat, multe cereri nemaiputând fi onorate.
În contextul crizei energetice, întreaga populație trebuie ajutată, indiferent de modalitatea utilizată pentru încălzire.
Am convingerea, însă, că România e guvernată responsabil și că e pregătită să facă față acestei ierni. Situația nu va fi nici pe departe atât de dramatică, precum se încearcă să se inducă pe anumite canale. Guvernul a luat măsuri concrete înainte de această iarnă și la nivel macroeconomic, de exemplu, măsura compensării unei părți din prețul carburantului a dus la evitarea unor scumpiri în cascadă, pe care tot populația ar fi trebuit să le suporte. S-au făcut multe lucruri bune pentru a menține în funcțiune motoarele economiei.