POLITICA 23 noiembrie 2011

Mircea Geoană a fost revocat de la şefia Senatului

de Covasna Media | 518 vizualizări

Senatorii au decis cu 112 voturi "pentru", cinci abţineri şi două voturi împotrivă revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului.

În nici 10 minute, senatorii l-au debarcat pe Mircea Geoană de la şefia Senatului.

Decizia a fost luată prin vot electronic, plenul constatând încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi preşedinte al acestui for legislativ a lui Mircea Geoană.

Mircea Geoană nu a participat la şedinţa de plen.

Preşedintele de şedinţă, Petru Filip (PDL), a precizat că, la Biroul Permanent, introducerea cererii de revocare pe ordinea de zi a Senatului de astăzi a fost adoptată cu 10 voturi "pentru" şi o abţinere a lui Mircea Geoană.

Biroul Permanent, reunit din nou, a decis că democrat-liberalul Petru Filip să fie preşedinte interimar al Senatului până la alegerea unui nou preşedinte.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a anunţat că alegerea noului preşedinte al Senatului va avea loc luni.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.