N-am văzut încă un politician care să-şi ceară scuze, să scrie sau să citească un text scurt, în care să spună cinstit: popor, îmi pare rău, sunt un dobitoc, un hoţ şi-un parvenit, îmi urmăresc doar interesele personale şi mă doare-n cot de alţii. Nici n-ai cum s-auzi chestiile astea din gurile politicienilor noştri, câtă vreme „partidul e-n toate”... Am scăpat de partidul comunist, dar nici cu noile partide nu mi-e ruşine!

Aşa încât, dacă apleci urechea la ce spun dumnealor din înaltele sfere politice, trăim doar clipe fericite, sorbind în fiecare zi din râurile de lapte şi miere care curg prin faţa caselor, chiar şi-n Vaslui şi Teleorman, sau mai ales acolo, ţinând cont că Dumnezeu e de partea celor săraci. Dumnezeu, nu trimişii lor pe Pământ, preoţii au alte treburi... Şi-atunci, ce ne lipseşte, de ce cârtim, de ce blestemăm şi ne agităm? De ce pretindem de la politicieni să-şi ceară scuze pentru comportament şi limbaj, când noi nu mai putem de bine?

Treaba-i simplă: poporul român trăieşte drama talerului cu două feţe. Pe-o faţă e politicianul corect, cinstit, cumsecade, vândut total intereselor naţiunii; pe cealaltă parte a talerului virtual este poporul cârtitor, veşnic nemulţumit, veşnic pretenţios, căruia totul îi pute şi pe care nimic nu-l satisface. Dacă îl descoşi pe politician, întotdeauna vinovat pentru starea deplorabilă a naţiei este altul, unul din categoria „fost” şi, dacă se poate, membru al unui partid care a pierdut alegerile. În capul „foştilor” se sparg toate oalele. Dacă-i întrebi pe oamenii care se numesc populaţie sau popor, după caz, primeşti cu totul alte răspunsuri: vinovaţi de toate relele care ni se-ntâmplă sunt politicienii, niciodată noi, Măria Sa Poporul e sfânt!

S-ar putea să fie chiar aşa, poporul se prezumă a fi etern, în vreme ce politicienii sunt mai schimbători decât vremea – mă rog, nu chiar toţi, dar unii dintre ei cu siguranţă. Şi totuşi, ce drept avem noi să-i înjurăm pe politicienii care-şi bat joc de ţară şi de popor odată ajunşi în funcţii înalte? Nu noi i-am ales, nu noi i-am cocoţat acolo de unde nu mai pot privi decât în sus, spre stele? Cu ce suntem noi mai buni decât ei, la urma-urmei?

Cu nimic, din păcate. Mă uit la „sfinţenia” şi suficienţa politicienilor care ne conduc acum, îmi amintesc de „sfinţii” care i-au precedat şi-mi dau seama că „ei” înseamnă „noi”. Nu avem nicio şansă să schimbăm ceva din clasa asta politică putredă şi imundă până nu ne schimbăm noi, până când alte şi alte tinere generaţii nu vor face altfel de politică. Eu nu mai am nicio încredere în virtuţile politice ale „generaţiei patruşopt”, generaţia mea adică şi cred că nici următoarele nu-s tocmai în regulă. Cred că vor mai trece ani buni până când generaţii neatinse de „viruşi” cu nume de oameni, precum Iliescu (virusul esenţial), Năstase, Ciorbea, Constantinescu, Băsescu, Udrea, Dragnea, Nicolicea, Nicolae şi toată liota care îi aplaudă şi-i susţine, vor înălţa baricade şi vor câştiga lupte politice în interesul oamenilor obişnuiţi. Cei care ne conduc acum discreţionar şi prost sunt chiar imaginea noastră, sunt cealaltă faţă a talerului. Atâta ştiu, asta au învăţat, atâta fac nenorociţii ăştia: mint, fură, manipulează, se îmbogăţesc şi ne râd în nas. Ne-aţi ales? Să vă fie de bine, noi vă facem oameni cu o condiţie: ciocu’ mic! N-aveţi treabă cu viaţa şi câştigul nostru, nu vă amestecaţi unde nu vă fierbe oala! Altfel, dacă plecăm noi vin ceilalţi şi vă iau la şuturi, vă taie lefurile şi pensiile şi-aţi încurcat-o! Staţi cuminţi la locurile voastre, mulţumiţi-vă cu ce-aveţi şi-o să trăim bine cu toţii... Iar noi, mulţumiţi cu ce ni se-aruncă, stăm cuminţi, nu ieşim din rând, alegem ce ne spun noii tovarăşi şi ne descurcăm cumva.

N-am timp să mai aştept generaţiile viitoare neatinse de „virusul Iliescu”, timpul meu a trecut demult. Dar tot mai sper că măcar copiii şi nepoţii mei vor fi în stare să-şi aleagă nişte conducători oneşti, corecţi şi deştepţi. Iar când spun „vor fi în stare” mă gândesc, de fapt, la „vor avea de unde”. Pentru că la ora asta „piaţa” politică e al dracului de săracă!

(Dumitru Manolăchescu)