POLITICA 5 aprilie 2013

Daniel Morar demisionează de la Parchetul General: Nu vreau să generez o problemă constituţională

de Covasna Media | 837 vizualizări

"Am decis să pun capăt carierei mele în fruntea Ministerului Public", a anunţat, azi, Daniel Morar. "Zilele trecute am aflat că sunt pe cale să generez o problemă constituțională, un conflict între puterile statului. Nu vreau să fac asta", a adăugat Morar. El a spus că l-a anunţat pe preşedintele Traian Băsescu despre decizia sa.

Cele mai importante declarații făcute de Daniel Morar:

„Am realizat că este nevoie o atitudine schimbată, pentru a opera schimbări în lupta anticorupție. Am acționat după înalte standarde morale și de exigență și am cerut asta și colegilor, i-am judecat la fel pe cei cu care am venit în contact, indiferent că erau jos sau la vârful ierarhiei”

„Am vrut să schimbăm atitudinile, regulile, să arătăm societății că se poate face și altceva. Am vrut să schimbăm ideea societății despre justiție, noi, procurorii DNA, am vrut să arătăm că orice persoană trebuie să plătească. Măsura în care am reușit o apreciați fiecare pe baza datelor publice pe care el aveți”

„La expirarea celui de al doilea mandat, în februarie 2012, am decis să rămân în fruntea DNA ca să protejez dosarele grele și procurorii care le instrumentau de orice influență din afarăAm acceptat să preiau interimatul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din același motiv”

„În România a fost o intensă dezbatere despre numele persoanelor care vor conduce Ministerul Public. În marea de incertitudine a apărut o certitudine: oricine poate fi procuror general, mai puțin Morar. Am acceptat atitudinea, pentru că venea de la vocile cele mai importante din stat. Am decis, pentru a nu crea probleme, să mă retrag din cursă. I-am spus președintelui Băsescu decizia mea, iar după numirea la CCR trebuia să fi devenit evident că nu mai am o miză personală în ocuparea vreuneia dintre funcțiile disputate. Am renunțat la competiție pentru că am vrut să îi dau lui Traian Băsescu marja de a negocia cu ministrul de Justiție și a obține pentru vârful DNA oamenii cei mai buni”

Singura mea miză a rămas aceea ca în fruntea DNA să fie cei mai buni oameni. În această cheie trebuie înțeleasă declarația mea în care mi-am manifestat opinia că la conducerea DNA trebuie să fie un procuror DNA. Nu am intenționat să încalc dreptul premierului de a nominaliza și al președintelui de a numi. Era doar o atitudine. Am văzut că nu aveam dreptul la această atitudine”

„Zilele trecute am aflat că sunt pe cale să generez o problemă constituțională, un conflict între puterile statului. Nu vreau să fac asta, de asta am decis să pun capăt carierei în fruntea Ministerului Public. Cer magistraților să-și păstreze aceeași atitudine și CE să păstreze aceleași criterii de aprecierea a justiției române ca până acum”.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.