POLITICA 31 octombrie 2008

Consiliul Local Sfântu-Gheorghe a votat: Referendum blocat

de Covasna Media | 532 vizualizări

Cu 8 voturi pentru organizarea referendumului, 6 abţineri şi 4 voturi împotrivă, proiectul iniţiat de PCM a fost respins de Consiliul Local

După aproape o oră de dezbateri şi discuţii aprinse pe tema proiectului lansat de consilierii locali PCM privind organizarea referenumului pentru autonomie, iniţiativa nu a reuşit să treacă de Consiliul Local Sfântu-Gheorghe, care nu a acordat suficiente voturi favorabile. Voturile exprimate de consilierii prezenţi în cadrul şedinţei ordinare de ieri s-au arătat în felul următor: 8 voturi pro, din partea consilierilor PCM, 6 abţineri ale consilierilor UDMR şi 4 voturi împotrivă, din partea consilierilor Alianţei Româneşti şi a independentului. Consilierii Rodica Pârvan, Mădălin Guruianu, Valeriu Şerban şi Nicolae Ivan şi-au exprimat încă înainte de dezbatere solicitarea ca acest proiect să fie scos de pe ordinea de zi şi au venit cu argumente potrivit cărora acesta este neconstituţional, provocator şi aducător de probleme între comunităţile română şi maghiară, în plus ...

Cu 8 voturi pentru organizarea referendumului, 6 abţineri şi 4 voturi împotrivă, proiectul iniţiat de PCM a fost respins de Consiliul Local

După aproape o oră de dezbateri şi discuţii aprinse pe tema proiectului lansat de consilierii locali PCM privind organizarea referenumului pentru autonomie, iniţiativa nu a reuşit să treacă de Consiliul Local Sfântu-Gheorghe, care nu a acordat suficiente voturi favorabile. Voturile exprimate de consilierii prezenţi în cadrul şedinţei ordinare de ieri s-au arătat în felul următor: 8 voturi pro, din partea consilierilor PCM, 6 abţineri ale consilierilor UDMR şi 4 voturi împotrivă, din partea consilierilor Alianţei Româneşti şi a independentului. Consilierii Rodica Pârvan, Mădălin Guruianu, Valeriu Şerban şi Nicolae Ivan şi-au exprimat încă înainte de dezbatere solicitarea ca acest proiect să fie scos de pe ordinea de zi şi au venit cu argumente potrivit cărora acesta este neconstituţional, provocator şi aducător de probleme între comunităţile română şi maghiară, în plus presupune o autonomie pe criterii etnice. Totodată, spune consilierul Valeriu Şerban, inclusiv secretarul Primăriei a menţionat în raportul de specialitate că acest proiect este anti constituţional şi CL îşi depăşeşte atribuţiile. Nici subiectul politic nu a fost ocolit, fiind menţionat că proiectul vine pentru a atrage nişte voturi şi a manipula electoratul maghiar de către iniţiatorii proiectului.

Calul troian şi cutia Pandorei

Consilierul local Rodica Pârvan a calificat această iniţiativă drept o „batjocură“ şi o depăşire a oricărui bun simţ, invocând inclusiv faptul că a doua zi după data solicitată pentru referendum se sărbătoreşte Ziua Naţională şi momentul este foarte nepotrivit. „Este un cal troian statutul acesta al autonomiei Ţinutului Secuiesc prezentat aici. De ce nu cerem autonomie financiară a românilor şi maghiarilor din Covasna şi Harghita şi atunci voi vota, dar scopul nu este autonomia financiară ci să obţineţi cât mai multe voturi pe 30 noiembrie”, a mai spus Pârvan. Aceasta a refuzat să-şi exprime votul când s-a pus în discuţie amânarea acestei teme, spunând că nu are cum să voteze o asemenea „aberaţie anticonstituţională”. În acelaşi timp, consilierul independent Mădălin Guruianu şi-a exprimat părerea că, odată ce ar trece o asemenea hotărâre, s-ar redeştepta „demonii ultranaţionalismelor în ambele etnii, română şi maghiară, demoni care păreau a fi adormiţi în ultimul timp, iar efectul asupra comunităţii în ansamblu este greu de calculat”. „Foarte împăcat cu conştiinţa mea, votez împotriva acestui proiect de hotărâre pentru că nu vreau să fiu părtaş la această adevărată deschidere a „cutiei Pandorei“, a precizat Guruianu înaintea votului. În acelaşi context, Ivan s-a pronunţat în favoarea faptului că nu trebuie ales un drum antieuropean, „care s-ar putea să ducă la segregare“.

Primarul a solicitat amânarea

În ceea ce îl priveşte pe primarul Antal Arpad, acesta a afirmat că proiectul în cauză vorbeşte de modificarea unor limite administrativ teritoriale, iar în urma întâlnirii primarilor din Alianţa Oraşelor Secuieşti, în care sunt cuprinşi şi preşedinţii consiliilor judeţene Covasna şi Harghita, au decis să solicite amânarea acestei hotărâri. Primarul a solicitat amânarea proiectului, dar propunerea sa a fost respinsă. Acesta a spus că susţine în continuare dezideratul de autonomie, dar nu este de acord cu data organizării acestui referendum. „Cât sunt primar voi face ce îmi stă în putinţă pentru a aduce acest ideal al comunităţii maghiare mai aproape de autonomie, dar vrem împreună cu românii. Poate a fost o problemă de comunicare. Nu dorim o confruntare între cele două comunităţi, dar asta nu înseamnă că vom renunţa la dorinţa de autonomie”, a spus primarul. Vicepreşedintele CNS, Ferencz Csaba, care este şi consilier local, a ţinut să sublinieze că ceea ce se votează prin acest proiect nu este autonomia, ci un referendum care să decidă dacă locuitorii vor sau nu modificarea teritoriului administrativ. Liderul fracţiunii PCM din cadrul CL Sfântu-Gheorghe, preotul Kovacs Istvan, a propus să aibă loc pe viitor mese rotunde pe tema autonomiei, între consilieri, întrucât subiectul nu este cunoscut şi înţeles, dar este un pas important totuşi că s-a ajuns să se discute despre acesta. „Marea vină a neştiinţei este tocmai politizarea acestui subiect“, a menţionat Kovacs. Până în prezent, Prefectura Covasna a solicitat revocarea a două hotărâri de CL care au adoptat organizarea referendumului, pe motiv că nu se respectă legea referendumului, şi anume la Valea Crişului şi Târgu-Secuiesc. Ieri, înainte de şedinţă, preşedintele executiv al PCM Covasna, Csinta Samu, a declarat că susţin în continuare acest proiect şi respinge acele tendinţe de împotrivire şi intimidare care vin din partea Prefecturii şi a secretarilor de consilii.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.