POLITICA 28 octombrie 2008

Consilieri locali PD-L au votat pentru referendum

de Covasna Media | 595 vizualizări

Valea Crişului este a doua localitate din judeţ, după Târgu-Secuiesc, care a aprobat proiectul privind iniţiativa PCM de organizare a referendumului pentru autonomie. Printre votanţi se numără şi 4 consilieri ai PD-L, de etnie maghiară.

Consiliul Local al comunei Valea Crişului a adoptat la ultima sa şedinţă ordinară hotărârea iniţiată de consilierii PCM privind organizarea în data de 30 noiembrie a referendumului de modificare a limitelor administrativ teritoriale în vederea înaintării în Parlament a statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc, printre votanţi numărându-se şi consilieri PD-L. Primarul comunei, Silviu Ioachim (PD-L), a declarat că proiectul a fost aprobat, cu o abţinere, Consiliul Local (CL) fiind compus din cinci consilieri PCM şi şase ai PD-L. „Din cei şase consilieri PD-L unul a fost absent şi unul s-a abţinut, iar ceilalţi patru au votat pentru”, a spus primarul. Acesta a precizat că aceşti membri ai PD-L sunt maghiari, prin urmare au votat după cum le-a dictat sufletul. „Eu le-am spus să se gândească bine“, a precizat primarul, amintind că dacă acest proiect este neconstituţional ...

Valea Crişului este a doua localitate din judeţ, după Târgu-Secuiesc, care a aprobat proiectul privind iniţiativa PCM de organizare a referendumului pentru autonomie. Printre votanţi se numără şi 4 consilieri ai PD-L, de etnie maghiară.

Consiliul Local al comunei Valea Crişului a adoptat la ultima sa şedinţă ordinară hotărârea iniţiată de consilierii PCM privind organizarea în data de 30 noiembrie a referendumului de modificare a limitelor administrativ teritoriale în vederea înaintării în Parlament a statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc, printre votanţi numărându-se şi consilieri PD-L. Primarul comunei, Silviu Ioachim (PD-L), a declarat că proiectul a fost aprobat, cu o abţinere, Consiliul Local (CL) fiind compus din cinci consilieri PCM şi şase ai PD-L. „Din cei şase consilieri PD-L unul a fost absent şi unul s-a abţinut, iar ceilalţi patru au votat pentru”, a spus primarul. Acesta a precizat că aceşti membri ai PD-L sunt maghiari, prin urmare au votat după cum le-a dictat sufletul. „Eu le-am spus să se gândească bine“, a precizat primarul, amintind că dacă acest proiect este neconstituţional va fi atacat de Prefectură şi totul revine la normal.

Consilierii ar putea fi daţi afară din partid

Ca urmare a gestului lor, cei patru consilieri PD-L ar putea fi excluşi din partid şi îşi vor pierde statutul de consilieri locali în Valea Crişului, urmând a fi înlocuiţi de următorii pe listă. Preşedintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat şi acesta că cei 4 sunt PDL, dar au etnie maghiară, şi le solicită să-şi retragă semnătura de pe proiectul pentru referendum, în caz contrar partidul le va retrage sprijinul politic şi îşi vor pierde calitatea de consilieri locali. Baciu a spus că va avea loc o şedinţă a biroului judeţean care va discuta această problemă, dar cei 4 nu au avut mandatul PD-L pentru a vota acest proiect. Prefectului judeţului Covasna, György Ervin, a declarat că ceea ce se propune prin acest referendum presupune o schimbare de hotar administrativ teritorial, ceea ce înseamnă că toţi factorii implicaţi în referendum ar trebui să îl organizeze în ziua respectivă. De asemenea, dacă se doreşte modificarea graniţelor judeţului, acest lucru presupune referendum şi în localităţile învecinate, din judeţele vecine. Potrivit prefectului, dacă este vorba doar de o iniţiativă, fără dată, s-ar putea accepta, dar dacă se specifică o zi anume datele problemei se schimbă. După Târgu-Secuiesc, comuna Valea Crişului este a doua localitate din judeţul Covasna care adoptă acest proiect privind referendumul, iar în Sfântu-Gheorghe acest proiect va fi dezbătut în cadrul şedinţei de joi. Conducerea Consiliului Naţional Secuiesc, care a preluat iniţiativa organizării referendumului, a precizat că acesta este organizat pentru că există o condiţie preliminară în cazul unor propuneri legislative care ating limitele administrativ teritoriale ale judeţelor, ca populaţia să fie consultată prin referendum.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.