Băsescu: Varianta de opt plus unu e o minciună. Covasna şi Harghita - ca acum, nu unite
Opt regiuni şi două judeţe, Covasna şi Harghita. Aceasta este propunerea preşedintelui pentru UDMR. Uniunea are timp până luni să se gândească dacă acceptă sau nu propunerea şefului statului. Într-o intervenţie la B1TV, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că varianta vehiculată cu opt judeţe plus unu, format din Harghita şi Covasna, "este minciună".
"Există o schimbare totuşi în punctul de vedere al preşedintelui şi al Partidului Democrat Liberal. Deşi PDL îşi menţine punctul de vedere în privinţa judeţelor mari, ei sunt deschişi să accepte o altă variantă cu privire la Ţinutul Secuiesc, ceea ce ar însemna că cele două judeţe, Harghita şi Covasna, să îşi păstreze statutul în continuare. Deci, ar fi cele 8 judeţe, dar pe lângă acestea, ar rămâne cele două judeţe Harghita şi Covasna. Este o propunere interesantă, dar mi se pare că are avantaje, cât şi
dezavantaje, pentru că nu avem un răspuns pentru judeţul Mureş. Trebuie să discutăm, trebuie să analizam această propunere şi să vedem ce decizie vom lua", a declarat liderul UDMR Marko Bela la un post de televiziune în limba maghiară din Transilvania.
Şeful statului precizează însă că formularea "ţinutul secuiesc" nu a fost folosită la întâlnirea de marţi de la Palatul Cotroceni.
"Nu a existat o asemenea discuţie că le-am promis Ţinutul Secuiesc. Se crează o confuzie. Unde spune Marko Bela de opt plus unul? Este o minciună. Varianta 8 plus unul e o minciună. Ţinutul Covasna-Harghita nu există. Am avut o înţelegere. Le-am spus: 'Consultaţi-vă şi discutăm'", a spus Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, la B1 TV, că varianta maximală de negociere pentru UDMR este cea de "opt plus doi", adică opt judeţe mari, plus menţinerea în forma actuală a Harghitei şi Covasnei, dar separate, nu împreună.
"Eu am spus (UDMR-ului - n.r.): Ceea ce se poate întâmpla maximal, în condiţiile în care nu vreţi sa reorganizăm teritorial pe judeţe mari, este ca acele două judeţe, Covasna şi Harghita, să rămână aşa cum sunt. Separate ca judeţe. Covasna şi Harghita rămân aşa cum sunt. Am spus: Este varianta opt plus doi şi este maxim ce puteţi obţine. Am spus: vă putem oferi o variantă maximală peste care nu se poate trece, adică opt judeţe plus două care rămân aşa cum sunt, Covasna şi Harghita de acum. Nu unite", a adăugat şeful statului.
Potrivit sefului statului, reorganizarea administrativa ar trebui sa se incheie la 31 decembrie.
Dacă variantele de reorganizare sunt refuzate de către UDMR, adaugă Băsescu, se trece la varianta deconcentrării, şi astfel se vor face reforme în instituţii. În varianta preşedintelui, ar rămâne preşedinţii de Consilii judeţene, dar instituţiile deconcentrate vor fi diminutate ca densitate şi personal.
"Dacă (UDMR, n.red.) refuză, oricum se trece pe reorganizarea pe judeţe mari a deconcentratelor ministerelor. Adică nu vom mai avea într-un judeţ mare, sau într-o regiune de dezvoltare, nu vom mai avea opt inspectorate de poliţie. Vom avea unul singur, într-un singur oraş, inspectorat judeţean", a spus Băsescu.
La fel se va întâmpla şi în cazul inspectoratelor de învăţământ şi la direcţiile sanitare.
Întrebat ce se va întâmpla dacă UDMR va spune că iese de la guvernare, Băsescu a răspuns că nu ar mai fi motive, pentru că organizarea teritorială rămâne cea actuală.