Adrian Năstase a încercat să se sinucidă
Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, împuşcându-se cu un pistol în momentul în care poliţiştii au venit să-i prezinte mandatul de punere în executare a sentinţei de condamnare la închisoare. Năstase a fost luat cu ambulanţa de la reşedinţa sa şi transportat la Spitalul Floreasca. El este stabil, internat la Terapie Intensivă, si va fi operat cel mai probabil joi dimineaţa. Fostul premier a fost condamnat miercuri seara la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii".
Filmul tentativei de sinucidere a lui Năstase
Potrivit surselor citate, Adrian Năstase a încercat să se împuşte în momentul în care poliţiştii au intrat în reşedinţa sa pentru a-i prezenta mandatul de punere în executare a sentinţei de condamnare la închisoare.
Fostul premier le-ar fi spus poliţiştilor că se duce în bibliotecă să-şi ia nişte cărţi, iar aceştia au aşteptat, însă pentru că Năstase intârzia să apară, au mers după el. Acela ar fi fost momentul in care a incercat să se sinucidă. Poliţistul a incercat să-i smulgă arma din mână, dar Năstase s-a împuşcat în gât şi ar fi RĂNIT GRAV, urmând să intre în operaţie.
Năstase a fost scos din locuinţa din Zambaccian în ambulanţă, pe targă, având ochii închişi, acoperit cu o pătură albastră şi având un fular în jurul gâtului.
Adrian Năstase a fost condamnat definitiv în dosarul "Trofeul Calităţii" la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea mai multor drepturi pe o perioadă de cinci ani. Magistraţii Curţii Supreme au dat astăzi verdictul în dosarul Trofeul Calităţii, în care fostul premier e acuzat că ar fi strâns ilegal fonduri pentru campania prezidenţială din 2004.
(realitatea.net)